Două românce din Italia sunt acuzate că au obţinut ilegal de la un italian 500.000 de euro

Două românce sunt suspectate că l-au escrocat pe un italian în vârstă de 59 de ani, care are probleme psihice, convingându-l să le semneze cecuri bancare în valoare de cel puţin 500.000 de euro, scrie site-ul publicaţiei italiene Firenze Post.

558 afișări
Imaginea articolului Două românce din Italia sunt acuzate că au obţinut ilegal de la un italian 500.000 de euro

Două românce din Italia sunt acuzate că au obţinut ilegal de la un italian 500.000 de euro (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Cele două românce, care au 28, respectiv 29 de ani, l-au cunoscut la un restaurant din Florenţa pe un italian în vârstă de 59 de ani, care a fost foarte încântat să aibă o relaţie cu ele.

Bărbatul, care are probleme psihice, a fost convins de cele două românce, într-un interval de o lună, să le semneze cecuri bancare de peste 500.000 de euro, sub pretextul nevoii de a cumpăra diverse bunuri şi de a face călătorii.

Anchetatorii, sesizaţi de părinţii foarte bătrâni ai italianului, au anunţat că suma cerută de cele două românce ar putea fi mult mai mare de 500.000 de euro.

Carabinierii din Florenţa au emis un mandat de reţinere pe numele celor două românce, iar o instanţă a decis arestarea preventivă a acestora la domiciliu sub acuzaţia de escrocherie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici