Egiptul se opune unei intervenţii militare în Siria

Ministrul egiptean de Externe, Nabil Fahmy, a afirmat joi că Egiptul se opune cu forţă oricărei intervenţii militare în Siria.

251 afișări
Imaginea articolului Egiptul se opune unei intervenţii militare în Siria

Ministrul egiptean de Externe, Nabil Fahmy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Egiptul nu va participa la nici un atac militar împotriva Siriei şi se opune (acestui fapt) cu forţă, conform poziţiei sale principiale de a fi contra oricărei intervenţii militare străine în această ţară", a subliniat Fahmy, citat într-un comunicat.

El a îndemnat Consiliul de Securitate al ONU să "facă tot posibilul pentru a verifica faptele (referitoare la posibila utilizare a armelor chimice de către regimul sirian) şi să ia măsuri adecvate faţă de această crimă oribilă".

De asemenea, şeful diplomaţiei egiptene a condamnat "acţiunile regimului sirian împotriva propriului său popor" şi a îndemnat la relansarea eforturilor privind organizarea unei conferinţe la Geneva pentru o soluţionare politică în Siria.

Fahmy a promis pe 20 iulie să "reevalueze" relaţiile diplomatice cu Siria, distruse în iunie, în timpul preşedinţiei islamistului Mohamed Morsi, destituit de către armată, la 3 iulie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici