Enrique Pena Nieto a fost învestit în funcţia de preşedinte al Mexicului

Enrique Pena Nieto a fost învestit sâmbătă în funcţia de preşedinte al Mexicului în cursul unei sesiuni solemne a Parlamentului mexican marcată de manifestaţii violente în stradă şi proteste ale deputaţilor de stânga în interiorul Camerei deputaţilor.

202 afișări
Imaginea articolului Enrique Pena Nieto a fost învestit în funcţia de preşedinte al Mexicului

Enrique Pena Nieto (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această învestitură pentru perioada 2012-2018 marchează oficial întoarcerea la conducerea statului a Partidului revoluţionar instituţional (PRI) care a exercitat puterea fără întrerupere între 1929 şi 2000.

"Jur să susţin şi să apăr Constituţia politică a Statelor Unite Mexicane şi legile impuse de aceasta şi să îmi îndeplinesc loial şi patriotic funcţia de preşedinte al Republicii pe care poporul mi-a acordat-o", a spus printre altele noul şef de stat cu mâna dreaptă ridicată.

După depunerea jurământului, preşedintele în exerciţiu Felipe Calderon, din cadrul Partidului acţiunii naţionale (PAN, conservator), i-a înmânat succesorului său emblema prezidenţială în culorile drapelului mexican, verde, alb şi roşu. În timpul ceremoniei, deputaţii de stânga huiduiau şi fluierau în timp ce ceilalţi scandau "Mexic! Mexic!".

Pe străzile din jur, aproximativ 3.000 de manifestanţi au protestat şi câteva sute dintre ei au încercat să dărâme gardurile metalice din jurul Parlamentului, lansănd cocktailuri molotov, fumigene, pietre şi petarde împotriva forţelor de ordine.

Conform serviciilor de urgenţă, confruntările s-au soldat cu aproximativ 20 de răniţi, dintre care cinci poliţişti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici