Familiile victimelor ucise de Anders Breivik vor vizita insula Utoeya

Familiile celor 69 de tineri norvegieni ucişi de Anders Behring Breivik vor vizita vineri insula Utoeya, unde a avut loc masacrul, relatează Sky News.

610 afișări
Imaginea articolului Familiile victimelor ucise de Anders Breivik vor vizita insula Utoeya

Insula Utoeya (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Numeroşi poliţişti şi psihiatri vor fi prezenţi la acest eveniment pentru a oferi sprijin sutelor de persoane care urmează să le aducă un ultim omagiu rudelor lor.

Mulţi adolescenţi care au supravieţuit atacului vor vizita insula sâmbătă, la o zi după organizarea unui serviciu memorial la Oslo.

"Am sentimentele mele şi uneori este dificil să le fac faţă acestor sentimente. Înţeleg când familia şi prietenii şi chiar persoane care nu mă cunosc încep să plângă atunci când mă văd şi înţeleg că acest lucru este în regulă", a declarat pentru Sky News o supravieţuitoare a atacului, Emilie Bersaas.

Emilie a urmat şedinţe de terapie după evenimentele din 22 iulie. Familia ei a declarat că nu vrea să îi pună întrebări, dar este prezentă dacă ea vrea să vorbească.

Emilie Bersaas susţine că nu caută răzbunare pentru prietenii pe care Breivik i-a ucis, dar vrea să vadă o pedeapsă adecvată. "Nu îmi petrec timpul gândindu-mă la el. În principal nu vreau pentru că nu cred că merită gândurile mele", a declarat ea.

Breivik, care a detonat o bombă instalată într-o maşină în faţa unor birouri guvernamentale din Oslo, provocând moartea a opt persoane la 22 iulie, a ucis alte 69 de persoane pe insula Utoeya. El urmează să compară în faţa tribunalului pentru a doua oară, vineri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici