Fostul primar al oraşului Chicago: Am pus toate familiile la muncă. Aşa nu mai trebuie să trăiască din ajutoare sociale

Fostul primar al oraşului Chicago Richard M. Daley a declarat, într-un interviu acordat "Gândul", că guvernul SUA are o problemă majoră, "pentru că a ajuns să se întindă mai mult decât îi este plapuma", însă rezolvarea nu este rapidă, ci este nevoie de un angajament pe 10 sau 20 de ani.

925 afișări
Imaginea articolului Fostul primar al oraşului Chicago: Am pus toate familiile la muncă. Aşa nu mai trebuie să trăiască din ajutoare sociale

Fostul primar al oraşului Chicago: Am pus toate familiile la muncă. Aşa nu mai trebuie să trăiască din ajutoare sociale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Richard M. Daley a vorbit pentru Gândul despre criza economică din SUA, despre crima organizată şi corupţia din Chicago sau despre modul în care a ştiut să atragă banii investitorilor în oraş.

Referitor la criza economică în care se zbat atât Europa, cât şi SUA, fostul primar opinează că "trebuie să dedici problemei o perioadă de mai mulţi ani, nu poţi să scapi de ea peste noapte". "Trebuie să ai un plan disciplinat, flexibil, care ia în considerare starea financiară şi starea oamenilor. În acelaşi timp, ceea ce trebuie să facem este să realizăm că este problema tuturor, nu doar a unei administraţii, a unui guvern sau a unui preşedinte", spune Richard M. Daley.

"Acum, guvernul are o problemă majoră în SUA, pentru că a ajuns să se întindă mai mult decât îi este plapuma. Cum rezolvăm asta? Prin această fază trece acum America: cum rezolvăm această discrepanţă actuală şi viitoare? Iar asta nu se rezolvă într-un an, e nevoie de un angajament pe 10 sau 20 de ani", crede fostul primar din Chicago.

Ieşirea din criză nu are vreo soluţie miraculoasă, în opinia lui Daley: "În primul rând, trebuie să te asiguri că guvernul cheltuieşte banii cu înţelepciune şi că guvernul are priorităţi, iar printre priorităţi să se numere bunăstarea ţării şi a cetăţenilor. Este o combinaţie de eliminare a pierderilor şi a ineficienţei. De exemplu, acest lucru implică bani pentru educaţie, şi asta nu înseamnă doar să te asiguri că oamenii sunt instruiţi pentru a obţine o slujbă, înseamnă să te asiguri că slujbele sunt disponibile".

Politicianul democrat consideră că preşedintele Obama încearcă să atingă un compromis politic convenabil pentru toţi, fie democraţi, fie republicani, dar în primul rând pentru SUA ca ţară.

"Peste tot în lume, dacă încerci să discuţi politică, oamenii urlă şi ţipă. Nu mai poţi discuta nici despre religie. Ceea ce încearcă preşedintele să facă este să ajungă la un compromis. Nu e nimic rău într-un compromis. Tu ai o poziţie, eu am altă poziţie, dacă ne întâlnim la mijloc ar trebui să fim amândoi mulţumiţi. Nu în beneficiul nostru, ci în beneficiul cetăţenilor şi al ţării. Nu cred că e nimic greşit şi cred că acest lucru încearcă preşedintele Obama să-l facă", crede Richard M. Daley.

În interviu s-a făcut referire şi la faptul că, în 2010, cu un Produs Intern Metropolitan (echivalentul Produsului Intern Brut al unei ţări în cazul unei zone metropolitane) de peste 500 de miliarde de dolari, zona metropolitană a oraşului Chicago ocupa locul trei ca bogăţie în SUA şi a fost poziţionat pe locul patru în lume, de revista Foreign Policy.

"Trebuie să creezi un mediu corespunzător, să fii pro-business. Trebuie să existe siguranţă, nu pot apărea complicaţii cu guvernul sau alte instituţii private care îţi stau în cale. E simplu. (Investitorii) Nu vor nesiguranţă, nu vor să simtă că se vor ciocni de 20 de obstacole pentru a obţine ceva. Asta e problema, guvernul care ridică obstacole. Trebuie să ai afaceri în oraş. Eu vreau afaceri, vreau mai puţină legislaţie, vreau ca afacerile să se extindă, să construiască ecologic, să aibă un flux de lucru diversificat, să dea înapoi comunităţii", spune el.

Daley a creat zona metropolitană din Chicago după ce "ne-am adunat toţi primarii din zonă şi am spus, haideţi să lucrăm împreună", stabilind cu toţii că "dacă nu poţi veni în Chicago, poţi veni în zona metropolitană (ca investitor): ceea ce este bun pentru oraş este bun şi pentru zonele suburbane".

El a mai fost întrebat despre criticile aduse de unii adversari politici, că ar fi neglijat oamenii simpli în detrimentul marilor afacerişti.

"Dacă nu ai slujbe, nu ai nimic în oraş. O da, vreau afaceri. Te duci în oraşe care nu au afaceri, Detroit, Cleveland. Cine vrea să trăiască acolo? Cum îţi formezi o familie dacă nu ai o slujbă? Nu i-am favorizat pe afacerişti, dar am pus toate familiile la muncă. E o diferenţă. Îi pui la muncă şi nu mai trebuie să trăiască din ajutoare sociale. Cele mai multe oraşe care au întors spatele afacerilor merită ceea ce au primit. Nimic", spune Richard M. Daley.

Fostul primar al oraşului Chicago a fost de asemenea invitatul emisiunii "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV.

Deşi s-a afirmat în nenumărate rânduri că Barack Obama nu ar fi câştigat alegerile fără sprijinul "dinastiei Daley", fostul primar al Chicago spune ca preşedintele american a fost "persoana potrivită la timpul potrivit", cea care a adus vocea diversităţii şi a schimbării în politica americană. Richard Daley s-a declarat încrezător în şansele lui Obama de a fi reales pentru un nou mandat şi s-a arătat foarte satisfacut de modul în care a acţionat preşedintele american în cei trei ani de mandat.

"Îmi plac oraşele istorice", a mai spus Daley, prezent pentru a doua oară la Bucureşti, observând că nu numai Bucureştiul, ci şi multe alte orase din aceasta zona a lumii sunt încărcate de istorie, spre deosebire de oraşele americane, care sunt mult mai tinere. Însă "nu poţi trăi în trecut", a remarcat el, "trebuie să construieşti privind spre viitor". Iar una dintre problemele date de însăşi natura oraşului este ca "e dificil să schimbi străzile în oraşele istorice", a menţionat Daley.

Un secret al longevităţii lui Richard Daley în funcţia de edil al Chicago timp de 22 de ani este, dupa cum spune acesta, faptul că a fost un "primar pentru toţi", atât pentru cei care l-au votat, cât şi pentru cei care nu l-au votat. Stabilirea unor parteneriate publice private, sprijinul puternic al comunităţii de afaceri locale dincolo de interesele politice şi transparenţa sunt alte atuuri ale succesului lui Daley la primaria din Chicago.

Concesionarea parcărilor şi dezvoltarea unui sistem de transport public sigur şi rapid sunt soluţiile propuse de Daley pentru descongestionarea traficului.

Cât priveşte problema câinilor vagabonzi, fostul primar din Chicago propune derularea unui program de adopţii, dar şi construirea de adăposturi, o soluţie care să îmbine grija pentru sănătatea câinilor cu preocuparea pentru siguranţa oamenilor.

Responsabilizarea cetăţenilor este o soluţie şi pentru păstrarea curăţeniei străzilor, crede Daley, care afirmă că oamenii trebuie să simtă că "sunt parte a soluţiei şi nu parte a problemei".

Richard M. Daley a fost primar al Chicago timp de 22 de ani, şase mandate consecutiv, din 1989 până în 2011. Fostul primar al metropolei Chicago s-a născut în 1942 în Chicago şi provine dintr-o familie de politicieni americani cu tradiţie, poreclită în glumă "Dinastia Daley". Tatăl său, Richard J. Daley, a condus Chicago, din aceeaşi poziţie de primar, timp de 21 de ani, din 1955 până în 1976. Fratele său, William "Bill" Daley, a fost numit şeful consilierilor de la Casa Albă, la începutul anului 2011, el servind şi în administraţia preşedintelui democrat Bill Clinton.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici