Francois Hollande a condamnat ferm atentatele de luni din Irak, soldate cu cel puţin 111 morţi

Preşedintele francez, Francois Hollande, a condamnat cu "cea mai mare fermitate" atentatele care au avut loc luni în Irak, şi care au dus la moartea a 111 persoane, potrivit ultimului bilanţ.

101 afișări
Imaginea articolului Francois Hollande a condamnat ferm atentatele de luni din Irak, soldate cu cel puţin 111 morţi

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În numele Franţei, condamn cu cea mai mare fermitate seria de atente comise în cele 14 oraşe din Irak, între care şi capitala acestei ţări, Bagdad", a declarat preşedintele francez.

Hollande "a exprimat solidaritatea Franţei faţă de autorităţile irakiene în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului", şi a "reamintit că este esenţial ca liderii irakieni să-şi unească eforturile pentru a răspunde la provocările violenţei şi la aşteptările poporului irakian".

"Franţa este alături de Irak şi reafirmă susţinerea deplină faţă de instituţiile irakiene în eforturile lor pentru stabilitate şi securitate", a adăugat Hollande, exprimându-şi "condoleanţele poporului irakian şi familiilor victimelor".

Cel puţin 111 persoane au fost ucise luni într-o serie de atentate în Irak, cea mai sângeroasă zi în ultimii doi ani şi jumătate pentru această ţară, unde Al-Qaida a anunţat o intensificare a luptei.

Aceste atacuri nu au fost revendicate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici