Hassan Nasrallah îndeamnă grupurile insurgente siriene să înceteze luptele

Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, îndeamnă grupurile insurgente siriene să înceteze luptele, argumentând că nu poate exista nicio soluţie fară acordul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

198 afișări
Imaginea articolului Hassan Nasrallah îndeamnă grupurile insurgente siriene să înceteze luptele

Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Alegerile demonstrează ca orice soluţie politică în Siria începe şi se termină cu preşedintele Bashar al-Assad", a declarat Hassan Nasrallah într-un discurs televizat.

"Există un preşedinte care a fost ales de milioane de persoane pentru încă un mandat de şapte ani, iar cei care vor o soluţie politică trebuie să negocieze cu el", a insistat Hassan Nasrallah.

"Îndemnăm toate grupurile combatante să meargă pe calea reconcilierii şi a dialogului, să înceteze vărsarea de sânge şi să caute o soluţie politică", a subliniat liderul Hezbolah.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un nou mandat de şapte ani, obţinând 88,7 la sută din voturi în scrutinul prezidenţial, considerat de Occident drept "o farsă" şi "o ruşine".

Principala coaliţie a opoziţiei siriene a catalogat drept "nelegitimă" realegerea lui Bashar al-Assad, avertizând că "revoluţia" va continua.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici