Hollande îndeamnă la unitate şi ridică Vigipirate la "alertă maximă" în Rhône-Alpes, după atentat

François Hollande a îndemnat vineri la "unitate", după atentatul comis în Isère, soldat cu un mort, şi a anunţat că planul Vigipirate a fost ridicat la "alertă maximă" pentru o perioadă de trei zile în regiunea Rhône-Alpes, relatează AFP în pagina electronică.

1222 afișări
Imaginea articolului Hollande îndeamnă la unitate şi ridică Vigipirate la "alertă maximă" în Rhône-Alpes, după atentat

Hollande îndeamnă la unitate şi ridică Vigipirate la "alertă maximă" în Rhône-Alpes, după atentat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am vrut să fie trase concluzii şi să ridicăm planul Vigipirate la alertă maximă în regiunea Rhône-Alpes, pentru o perioadă de trei zile", a declarat şeful statului la finalul unei şedinţe a Consiliului restrâns, la Palatul Élysée.

"Este necesar să acţionăm astfel încât toate verificările să fie stabilite, toate controalele (să fie) efectuate, în locuri, gări, în incinte industriale", a spus el.

Totodată preşedintele i-a îndemnat pe francezi la "unitate" în faţa "terorismului" şi "să nu se lase deturnaţi de certuri zadarnice".

"În aceste momente, în faţa acestor provocări, acestor riscuri, acestor ameninţări, unitatea, strângerea rândurilor şi capacitatea naţiunii de a face faţă sunt cele care vor permite să se lupte împotriva terorismului cu cea mai mare eficienţă", a subliniat Hollande.

Precizând că victima - un şef de întreprindere "asasinat în mod laş" - avea vârsta de 50 de ani, el a subliniat că presupusul autor a fost arestat mulţumită "forţelor de securitate, pompierilor deosebit de curajoşi".

"Întrebarea este dacă există complici", a spus preşedintele Republicii, anunţând că procurorul urma să ofere, dacă va fi cazul, "informaţii la sfârşitul după-amiezii" şi că ministrul de Interne Bernard Cazeneuve "va continua să ofere ceea ce ştie, în măsura în care (acest lucru) este util presei".

Şeful statului a reafirmat necesitatea de a avea mereu în vedere, în lupta împotriva terorismului, "aceste două principii: să facem ceea ce putem pentru protejarea concetăţenilor noştri şi, în acelaşi timp, să respectăm libertăţile". "Acesta este, de altfel, sensul legii informaţiilor adoptate de către Parlament", a subliniat el, referindu-se la acest text controversat.

"Avem, în Franţa, un spirit care trebuie păstrat, şi anume unitatea noastră, capacitatea noastră de a face faţă, aşa cum am arătat la începutul lui ianuarie", a subliniat preşedintele republicii. El a evocat astfel seria de atacuri, inclusiv la sediul revistei Charlie Hebdo, la începutul anului, în urma căreia acţiunea statului a fost salutată aproape unanim.

"Francezii trebuie să ştie că în ţara noastră există forţe care sunt mobilizate astăzi aşa cum n-au mai fost mobilizate de decenii, că planul Vigipirate este, peste tot, la nivelul său maxim", a dat el asigurări, răspunzând astfel unor critici din şartea şefului partidului Les Républicains Nicolas Sarkozy, care a cerut Guvernului să "tragă imperativ toate concluziile după acest nou atentat".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici