Igor Dodon susţine că mulţi români se declară moldoveni pentru a fi respectaţi în UE

Tot mai mulţi români care pleacă peste hotare la muncă, se declară moldoveni, pentru a fi respectaţi, a declarat marţi liderul Partidului Socialiştilor din R.Moldova (PSRM), Igor Dodon, referitor la declaraţiile de luni ale preşedintelui român Traian Băsescu, relatează Regnum, în pagina electronică.

1155 afișări
Imaginea articolului Igor Dodon susţine că mulţi români se declară moldoveni pentru a fi respectaţi în UE

Liderul Partidului Socialiştilor din R.Moldova , Igor Dodon (Imagine: Radu Ştefan/Mediafax Foto)

"Astăzi, tot mai mulţi dintre românii care pleacă să muncească în Europa se declară moldoveni, pentru a fi respectaţi de către angajatorii lor europeni", a declarat liderul socialist din Republica Moldova, argumentând că cetăţenii moldoveni nu au nevoie să se numească români.

Potrivit lui Dodon, declaraţiile făcute luni de către preşedintele român reprezintă o încercare a acestuia de a se "menţine la suprafaţă", în contextul în care părăseşte scena politică fără onoare, iar îndemnurile lui de a schimba denumirea limbii de stat din "moldovenească" în "română" au scopul de a atrage atenţia publicului.

De asemenea, deputatul Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM) Artur Reşetnicov a criticat declaraţiile lui Băsescu.

"Nici un moldovean sănătos nu se va declara niciodată, în nici într-o situaţie, român. Domnul Băsescu nu este considerat preşedinte nici de români. Prin astfel de declaraţii dumnealui strică toate relaţiile cu ţările vecine şi aici mă refer nu numai la Moldova, dar şi la relaţiile României cu Ungaria şi cu Serbia", a declarat Reşetnicov pentru site-ul de ştiri Publika TV.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, însă moldovenii pot cere unirea şi o vor avea, şeful statului făcând o declaraţie similară şi la Chişinău, în urmă cu circa trei săptămâni.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici