Ikea despăgubeşte patru cliente rome, pe care le-a supravegheat în mod "discriminatoriu"

Gigantul suedez în domeniul mobilei Ikea va plăti 60.000 de coroane (6.730 de euro) despăgubiri unui număr de patru cliente rome, pe care unul dintre paznicii săi le-ar fi supravegheat într-un mod "discriminatoriu, în legătură cu apartenenţa lor etnică", a anunţat justiţia suedeză.

104 afișări
Imaginea articolului Ikea despăgubeşte patru cliente rome, pe care le-a supravegheat în mod "discriminatoriu"

Ikea despăgubeşte patru cliente rome, pe care le-a supravegheat în mod "discriminatoriu" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ikea a expus aceste femei unei discriminări în legătură cu apartenenţa lor etnică", scrie în hotărârea sa, postată pe site-ul său, avocatul suedez al poporului, însărcinat cu cazurile de discriminare (DO).

Cele patru femei, care vor primi câte 15.000 de coroane (peste 1.600 de euro) fiecare, au depus plângere după ce au fost urmărite şi ţinute sub observaţie "în permanenţă" de către un paznic, în timp ce vizitau magazinul Ikea de la periferia oraşului Goteborg, în sud-vestul Suediei.

"Şi alţi clienţi au constatat că paznicul le supraveghea, situaţie pe care femeile au resimţit-o ca pe o ofensă suplimentară", subliniază avocatul poporului, Katri Linna.

Mediatoarea justiţiei suedeze a anunţat că a hotărât să dea Ikea în judecată, dar a propus grupului, mai întâi, un compromis în vederea soluţionării litigiului, lucru pe care Ikea l-a acceptat.

Grupul suedez, care se doreşte un model de întreprindere responsabilă social şi ecologic, "nu s-a pronunţat asupra faptului că femeile au fost discriminate (sau nu), ci şi-a exprimat regretul că s-au simţit discriminate şi se angajează să ia măsuri pentru a evita ca acest gen de cazuri să se repete", a anunţat avocatul poporului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici