Incident "semnificativ" la o centrală nucleară din Franţa

Un incident "semnificativ" s-a produs duminică la centrala nucleară din Gravelines, în Franţa, fără consecinţe pentru personalul centralei şi fără să polueze mediul înconjurător, se arată într-un comunicat al autorităţii pentru siguranţa nucleară (ASN).

Incident "semnificativ" la o centrală nucleară din Franţa (Montaj foto)

"Nu există nici un risc de poluare", a declarat prefectura Nord.

Incidentul, care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, a avut loc în timpul operaţiunilor de descărcare a combustibilului reactorului numărul unu al centralei, a declarat ASN într-un comunicat.

Un dispozitiv pentru combustibil a rămas agăţat de structurile interne superioare în cursul acestor operţiuni întrerupte, înainte de evacuarea clădirii reactorului şi a zonei de izolare, conform regulilor de exploatare a reactorului, a adăugat ASN.

Conducerea centralei şi conducerea regională a EDF nu au putut fi contactate imediat pentru a comenta informaţiile.

EDF lucrează la pregătirea operaţiunilor de repunere în funcţiune a dispozitivului în poziţia sa normală, potrivit unui comunicat al ASN.

ASN clasifică provizoriu acest incident la nivelul unu pe scara INES (International nuclear event scale), numerotată de la zero la şapte.

Autoritatea pentru siguranţa nucleară aminteşte că un incident de aceeaşi natură s-a produs în septembrie 2008 la centrala nucleară exploatată de EDF din Tricastin, situată în comuna Saint-Paul-Trois-Chateaux din Drome.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
FRANŢA ,
NUCLEAR ,
incident ,
gravelines
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa