Incidente la marşul neonaziştilor de la Dresda (Video)

Câteva zeci de persoane au fost arestate şi mai mulţi poliţişti au fost răniţi sâmbătă, în cadrul marşului organizat de neonazişti în memoria victimelor bombardamentelor aliaţilor din 1945 asupra oraşului Dresda.

55 afișări
Imaginea articolului Incidente la marşul neonaziştilor de la Dresda (Video)

Incidente la marşul neonaziştilor de la Dresda (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Circa 6.000 de neonazişti au defilat sâmbătă, la Dresda, în estul Germaniei, alături de circa 12.500 de contramanifestanţi - un amestec heteroclit de reprezentanţi ai bisericii, ai partidelor politice şi sindicatelor şi cetăţeni din oraş.

Câteva zeci de persoane au fost reţinute, a declarat poliţia, care a mobilizat mii de agenţi la acest marş. Însă mai mulţi poliţişti au fost răniţi de pietrele şi sticlele aruncate de manifestanţi, în timp ce două furgonete ale poliţiei au fost răsturnate.

Manifestaţia anuală de la 14 februarie de la Dresda este una dintre cele la care participă cel mai mare număr de neonazişti germani, în cadrul tradiţionalului "marş funebru", în memoria celor circa 25.000 de victime ale bombardamentelor aliaţilor asupra oraşului, din 13-14 februarie 1945. În Saxonia, landul din care face parte Dresda, partidul neonazist NPD este cel mai bine reprezentat, cu opt deputaţi în Parlamentul regional.

În fiecare an, această demonstraţie dă naştere unei serii de contramanifestaţii care reunesc numeroşi participanţi.

Video Stirileprotv.ro

Dresda refuză să "murdărească memoria victimelor sale", a declarat primarul oraşului, Helma Orosz, dezvelind o placă memorială.

Printre manifestanţi, preşedintele Partidului Social-Democrat (SPD), Franz Muentefering, le-a cerut saxonilor să boicoteze deputaţii de extremă dreapta la viitoarele alegeri regionale din 30 august.

"Cămăşile brune nu trebuie să mai aibă niciodată vreo şansă în Germania", a declarat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici