Insurgenţii talibani au ocupat oraşul Herat, al treilea ca mărime din Afganistan

  • Insurgenţii talibani au ocupat joi după-amiază oraşul Herat, al treilea ca mărime din Afganistan.
  • Combatanţii talibani au ocupat 11 din cele 34 de capitale provinciale din Afganistan într-o săptămână.
651 afișări
Imaginea articolului Insurgenţii talibani au ocupat oraşul Herat, al treilea ca mărime din Afganistan

Insurgenţii talibani au ocupat oraşul Herat, al treilea ca mărime din Afganistan

Insurgenţii talibani au ocupat, joi după-amiază, oraşul Herat, al treilea ca mărime din Afganistan, în cadrul ofensivei declanşate pe fondul retragerii trupelor occidentale, afirmă surse citate de agenţia de presă DPA.

Principalele instituţii din oraşul Herat, situat în vestul Afganistanului, au fost ocupate de talibani, au declarat oficiali locali.

De asemenea, combatanţii talibani încearcă să ocupe şi oraşul Kandahar, al doilea ca mărime din Afganistan.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase zone rurale în contextul retragerii trupelor occidentale, iar în ultimele săptămâni au început să atace oraşe, inclusiv capitala Afganistanului. Conform estimărilor serviciilor de informaţii americane, combatanţii talibani ar putea izola oraşul Kabul în 30 de zile şi l-ar putea ocupa în 90 de zile. Combatanţii talibani au ocupat 11 dintre cele 34 de capitale provinciale într-o săptămână, pe fondul retragerii trupelor occidentale. Talibanii au ocupat oraşele Zaranj (provincia Nimruz), Kunduz (provincia Kunduz), Taloqan (provincia Takhar), Sheberghan (provincia Jowzjan), Aibak (provincia Samangan), Farah (provincia Farah), Sar-e-Pol (provincia Sar-e-Pol), Pol-e Khomri (provincia Baghlan), Faizabad (provincia Badahshan), Ghazni (provincia Ghazni) şi Herat (provincia Herat).

Administraţia de la Kabul a propus, în cadrul negocierilor care se derulează în Qatar, împărţirea puterii cu Mişcarea talibanilor, în schimbul încetării confruntărilor militare în Afganistan, au declarat joi surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Ouest France. "Da, Guvernul a prezentat o propunere în Qatar (...). Propunerea le-ar permite talibanilor să participe la putere, într-un sistem partajat, cu condiţia încetării violenţelor", a declarat un oficial guvernamental de la Kabul, sub protecţia anonimatului.

Un oficial de rang înalt din cadrul Uniunii Europene a declarat marţi, potrivit agenţiei Reuters, că insurgenţii talibani controlează acum 65% din teritoriul Afganistanului. Aproximativ 400.000 de civili au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în ultimele luni, din cauza confruntărilor militare dintre insurgenţii talibani şi serviciile de securitate afgane.

Naţiunile Unite şi Administraţia de la Washington au avertizat Mişcarea talibanilor că va fi izolată pe plan internaţional dacă va prelua puterea cu forţa în Afganistan. Pe fondul deteriorării situaţiei de securitate, Statele Unite au efectuat o serie de raiduri aeriene în diverse regiuni din Afganistan, pentru a ajuta serviciile de securitate afgane. Ambasadele americană şi britanică de la Kabul i-au acuzat pe insurgenţii talibani că au comis masacre care ar putea fi catalogate "crime de război" în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului.

În schimb, preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a denunţat decizia Statelor Unite de a retrage "brusc" trupele din Afganistan, explicând că aceasta este principala cauză a deteriorării situaţiei în materie de securitate. "Situaţia actuală este cauzată de hotărârea luată în mod brusc" de Statele Unite privind retragerea trupelor din Afganistan, a afirmat preşedintele Ashraf Ghani. De altfel, Ashraf Ghani a acuzat Statele Unite că au impulsionat "distrugerea" Afganistanului prin "legitimarea" insurgenţilor talibani, cu care Washingtonul a negociat direct şi a semnat în 2020 un acord de pace.

Operaţiunile militare americane în Afganistan se vor încheia pe 31 august, în coordonare cu cele ale aliaţilor, inclusiv din cadrul NATO, în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. Mişcarea talibanilor afgani a susţinut în urmă cu o lună că a obţinut controlul asupra a 85% din teritoriul Afganistanului, însă informaţia nu a putut fi confirmată din surse independente. Administraţia de la Kabul contestă afirmaţiile reprezentanţilor talibanilor. Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a susţinut că serviciile de securitate afgane vor putea menţine situaţia sub control după retragerea trupelor occidentale. Însă oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici