Irakul i-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

Irakul a anunţat executarea luni a patru membri Al-Qaida, inclusiv a fostului lider al reţelei la Bagdad, numărul persoanelor executate de la începutul anului ajungând astfel la 22, în pofida unor apeluri din partea comunităţii internaţionale la introducerea unui moratoriu.

250 afișări
Imaginea articolului Irakul i-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

Irakul l-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

"Aceşti terorişti au fost executaţi prin spânzurare. Ei au comis atacuri criminale împotriva poporului irakian, mai ales la Bagdad (dar) şi (în provincia occidentală) Anbar", a precizat Ministerul Justiţiei într-un comunicat.

Fostul lider Al-Qaida la Bagdad Manaf Abdel Rahim al-Rawi a fost arestat în martie 2010. Comandamentul militar al Bagdadului a oferit la vremea respectivă asigurări că al-Rawi, un irakian născut la Moscova în 1975, s-a alăturat Al-Qaida în 2003, imediat după îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, devenind "guvernatorul" Bagdadului în 2008.

El ar fi supervizat atentatele comise împotriva ministerelor irakiene de Finanţelor şi Externe în august 2009, în care au fost omorâte 106 persoane şi rănite alte 600.

Potrivit unor informaţii de care dispune AFP, Irakul a executat 22 de persoane de la începutul anului. Optsprezece condamnaţi au fost executaţi pe 14 şi 17 martie pentru "activităţi teroriste".

În 2012, Bagdadul a procedat la 129 de execuţii.

Ministrul irakian al Justiţiei Hassan al-Shammari a dat asigurări luna trecută că regimul nu intenţionează să pună capăt execuţiilor.

Al-Qaida în Irak a afirmat, în revendicarea sa, că este necesar ca valul de atentate antişiite soldat cu 56 de morţi, la 19 martie, să fie considerat o "răzbunare" pentru toate persoanele "executate" de către autorităţile irakiene.

Execuţiile la care procedează Irakul provoacă frecvent stupoarea comunităţii internaţionale. Misiunea ONU în Irak, Marea Britanie, Uniunea Europeană (UE), ONG-urile Amnesty International (AI) şi Human Rights Watch (HRW) au îndemnat deseori Bagdadul să introducă un moratoriu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici