Iran: Mii de susţinători ai lui Moussavi au demonstrat la Teheran

Zeci de mii de demonstranţi au scandat vineri la Teheran sloganuri care îl elogiau pe liderul opoziţiei Mir Hossein Moussavi, cu ocazia unei manifestaţii oficiale de solidaritate cu palestinienii, au informat martorii oculari.

22 afișări
Imaginea articolului Iran: Mii de susţinători ai lui Moussavi au demonstrat la Teheran

Iran: Mii de susţinători ai lui Moussavi demonstrează la Teheran (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ahmadinejad pune din nou la îndoială existenţa Holocaustului

Ahmadinejad pune din nou la îndoială existenţa Holocaustului

Manifestaţiile de susţinere a liderului opoziţiei iraniene care au degenerat în violenţe la Teheran, s-au încheiat vineri după-amiază, potrivit martorilor.

Neglijând avertizările făcute de regim, zeci de mii de susţinători ai opoziţiei au profitat de un miting oficial organizat în sprijinul palestinienilor pentru a protesta din nou faţă de realegerea la 12 iunie a preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad.

"Câţiva manifestanţi au protestat împotriva lui Mahmoud Ahmadinejad, dar au fost acaparaţi de mulţimea de oameni care-şi exprima solidaritatea faţă de palestinieni", potrivit postului public de televiziune.

Opozanţi ai regimului iranian, agresaţi sau arestaţi

Susţinătorii regimului ultraconservator, îmbrăcaţi în civil şi circulând pe motociclete, au lovit cu bastoane şi au arestat mai mulţi manifestanţi ai opoziţiei, potrivit martorilor oculari.

"Bărbaţii în civil, care circulau cu motociclete, au pătruns în mulţimea de susţinători ai opoziţiei în timp ce se întorceau de la adunare, i-au reţinut pe mai mulţi dintre aceştia şi i-au bătut cu bâte", a precizat un martor, adăugând că incidentul s-a petrecut în piaţa Haft-e Tir, din centrul capitalei.

Potrivit martorilor, poliţia a intervenit imediat, a încercat să calmeze grupurile, apoi le-a separat.

Partizanii opoziţiei au continuat să scandeze "Moarte dictatorului" şi "Allah Akbar", cât timp erau pe cale de a se încăiera, potrivit martorilor.

Khatami, care a participat de asemenea la o manifestaţie, a fost agresat fizic, potrivit site-ului Parlemennews.ir. Acesta nu a fost rănit, a precizat fratele său.

Vicepreşedintele Parlamentului, Mohammad Reza Bahonar, a criticat aceste atacuri. "Nu accept astfel de agresiuni şi acţiuni ilegale", a declarat el.

Potrivit fratelui fostului preşedinte, Mohammad Reza Khatami, acesta nu a fost rănit.

"Oamenii au strigat sloganuri la adresa lui" în momentul agresiunii, a menţionat el. "El este acum acasă", a adăugat el.

În oraşul Tabriz, membri ai miliţiei islamice Bassidj i-au atacat pe manifestanţi şi forţele de ordine în civil au reţinut susţinători ai opoziţiei care manifestau", potrivit site-ului opoziţiei Mowjcamp.com.

În localitatea Ispahan, gruparea Bassidjis şi forţele de ordine în civil i-au agresat pe partizanii opoziţiei, potrivit aceleiaşi surse.

Maşina liderului opoziţiei iraniene, atacată

Susţinători ai regimului de la Teheran au atacat maşina liderului opoziţiei, obligându-l să părăsească manifestaţia de solidaritate cu palestinienii, a anunţat agenţia oficială IRNA.

Moussavi, însoţit de gărzile sale de corp, se alăturase manifestanţilor în jurul prânzului, însă a fost atacat verbal de demonstranţi, care au scandat "Moarte lui Moussavi ipocritul".

Ulterior, protestatarii au început să lovească maşina, obligându-l pe liderul opoziţiei să părăsească manifestaţia, a precizat IRNA.

Preşedintele ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad, a cărui realegere la 12 iunie este în continuare contestată de opoziţie, a participat la manifestaţia organizată de regim, potrivit agenţiei oficiale Irna.

Este pentru prima oară după două luni şi jumătate când opoziţia, al cărei lider - Mir Hossein Moussavi - a fost învins în alegerile prezidenţiale, are ocazia să manifesteze.

Protestele opoziţiei au avut loc în pofida avertizărilor Gardienilor Revoluţiei faţă de orice manifestaţie ostilă la adresa lui Mahmoud Ahmadinejad.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici