Joe Biden a desemnat noul şef NASA

  • Joe Biden l-a ales pe Bill Nelson, fostul senator din Florida, să conducă NASA
  • Nelson a zburat în Spaţiu în 1986 şi a condus 12 experimente medicale pentru astronauţi
  • Bill Nelson va fi responsabil de programul Artemis 1 care va duce 2 astronauţi pe Lună în 2024
217 afișări
Imaginea articolului Joe Biden a desemnat noul şef NASA

Joe Biden a desemnat noul şef NASA

Înainte să aibă probleme pe scările Air Force One, preşedintele Joe Biden a făcut un anunţ important. A decis numele celui care va gestiona miliarde de dolari trimise către NASA.

Senatorul Bill Nelson este alesul. Acesta a fost timp de 18 ani reprezentantul statului Florida în senatul american. Nu a mai obţinut al patrulea mandat în 2018 şi acum trece la conducerea NASA.

Apropiat de programul spaţial american, Bill Nelson a zburat la rândul său în spaţiul cosmic în 1986. A înconjurat Pământul de 98 de ori într-un interval de 6 zile. Ulterior, a fost responsabil pentru 12 experimente medicale, inclusiv primul test pentru stres făcut în Spaţiu.

Principala sarcină acum este programul Artemis. Acesta are un buget imens şi încearcă să readucă oameni pe Lună, în 2024.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici