Joe Biden consideră că NATO îşi poate îndeplini misiunea din Libia fără ajutorul SUA

NATO îşi poate îndeplini misiunea din Libia fără ajutorul Statelor Unite, susţine vicepreşedintele american Joe Biden, argumentând că Washingtonul este mai important în alte zone, în special în Egipt, potrivit unui interviu acordat Financial Times şi publicat marţi în ediţia electronică.

25 afișări
Imaginea articolului Joe Biden consideră că NATO îşi poate îndeplini misiunea din Libia fără ajutorul SUA

Joe Biden consideră că NATO îşi poate îndeplini misiunea din Libia fără ajutorul SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Biden a sugerat că problema nu este cu capacităţile celorlalte ţări NATO, ci cu voinţa lor politică. "Dacă Dumnezeu atotputernic ar scoate Statele Unite din NATO şi le-ar plasa pe planeta Marte, atunci nu am mai participa, este bizar să se sugereze că NATO şi restul lumii nu au capacităţi pentru a gestiona (conflictul din) Libia", a declarat el. "Din când în când altor ţări le lipseşte voinţa, dar aceasta nu are de-a face cu capacităţile".

Biden reprezintă una dintre vocile cele mai influente în privinţa politicii externe a administraţiei Barack Obama, afirmă cotidianul britanic, adăugând că declaraţiile lui subliniază reticenţa Statelor Unite de a se întoarce în prima linie a conflictului din Libia, chiar dacă rebelii suferă înfrângeri în luptele cu forţele liderului libian Muammar Kadhafi.

Vicepreşedintele american a argumentat că, în timp ce ţările europene au legături istorice cu Tripoli, importanţa altor interese strategice ale Statelor Unite le pun în umbră pe cele din Libia.

"Întrebarea este: unde ar trebui să fie resursele noastre?", a întrebat el. "Ar trebui să petrecem mai mult timp pentru a afla tot ce trebuie despre formarea unei opoziţii în Libia sau ar trebui să avem toate informaţiile disponibile şi să ştim tot ce este rezonabil de ştiut în privinţa a ceea ce se petrece în Egipt şi cu Frăţia Musulmană?", a continuat el, referindu-se la gruparea islamistă egipteană de care unii oficiali americani se tem că ar putea câştiga puterea în urma unor alegeri democratice.

Biden a respins orice sugestie că decizia Statelor Unite de a renunţa la conducerea operaţiunilor din Libia s-a bazat pe calcule politice interne. El susţine că problema era dacă Statele Unite ar trebui să îşi cheltuiască resursele "concentrându-se pe Iran, Egipt, Coreea de Nord, Afganista (şi) Pakistan" sau să dea Libiei mai multă atenţie. Biden a declarat că se îndoieşte că cineva poate crede că Washigntonul ar trebui să se concentreze pe Libia. "Nu putem face totul", a declarat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici