John Kerry, într-o vizită neanunţată la Bagdad

Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit miercuri într-o vizită neanunţată la Bagdad, pentru a-şi exprima srpijinul faţă de noul Guvern irakian în lupta sa împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, care controlează o parte a ţării.

115 afișări
Imaginea articolului John Kerry, într-o vizită neanunţată la Bagdad

John Kerry, într-o vizită neanunţată la Bagdad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Şeful diplomaţiei americane urmează să se întâlnească cu premierul Haidar al-Abadi, în cadrul unui vast turneu în Orientul Mijlociu menit să consolideze o coaliţie de peste 40 de ţări împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, care provoacă teroare în regiuni din Siria şi Irak.

John Kerry îşi va felicita gazdele pentru "formarea unui nou Guvern", anunţat luni, a precizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

El va discuta cu autorităţile irakiene despre "modul în care Statele Unite îşi pot spori sprijinul faţă de noul Guvern irakian în cadrul eforturilor comune pentru a învinge Statul Islamic şi ameninţarea pe care o reprezintă pentru Irak, regiune şi lume", a adăugat ea într-un comunicat.

John Kerry va discuta de asemenea despre "rolul crucial" pe care trebuie să îl joace Irakul în construirea unei "coaliţii mondiale pentru a începe slăbirea şi în final învingerea Statului Islamic", a declarat un diplomat american pentru jurnaliştii care îl însoţesc pe secretarul de Stat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici