John Kerry, surprins de un microfon rămas deschis, în timp ce îşi exprima iritarea faţă de Israel - VIDEO

Secretarul de Stat american, John Kerry, şi-a exprimat iritarea faţă de Israel, în faţa unui microfon rămas deschis, fără ca el să ştie, duminică, cu ocazia unor interviuri televizate.

1116 afișări
Imaginea articolului John Kerry, surprins de un microfon rămas deschis, în timp ce îşi exprima iritarea faţă de Israel - VIDEO

John Kerry, surprins de un microfon rămas deschis, în timp ce îşi exprima iritarea faţă de Israel - VIDEO (Imagine: captură video Fox News)

Afirmaţiile lui Kerry, care făcea referire la soldaţii israelieni ucişi în Fâşia Gaza, adresându-se unui oficial din Departamentul de Stat, Jonathan Finer, au fost auzite chiar înainte ca secretarul de Stat să apară la emisiunea "Fox News Sunday".

"Sper că nu vor considera acest eveniment ca o invitaţie de a face mai mult!", a spus el. "Ar fi mai bine să-l ia ca pe un avertisment".

"Ce operaţiune ţintită, ce operaţiune ţintită", a exclamat ulterior Kerry, vizibil iritat de numărul mare de civili morţi în urma operaţiunii israeliene.

Peste 500 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi de la începutul ofensivei israeliene la 8 iulie, în Fâşia Gaza.

"Trebuie să mergem acolo", a mai spus oficialul american, potrivit înregistrării de duminică. "Cred că trebuie să mergem acolo în seara aceasta, Jon. Este o nebunie să rămânem aici, să nu facem nimic. Să mergem".

Întrebat de moderatorul postului de televiziune Fox, Chris Wallace, despre aceste afirmaţii, Kerry a reiterat dreptul Israelului la autoapărare. "Cred că este foarte, foarte dificil în acest tip de situaţii", a declarat Kerry.

"Sunt oameni care au ieşit din tuneluri. (Israelul) are dreptul de a intra şi a ocupa aceste tuneluri. Susţinem acest lucru în totalitate. Şi susţinem dreptul Israelului de a se apăra în faţa tirurilor de rachetă care continuă. Hamas a început să lanseze tiruri de rachete după ce Israelul a încercat să îi găsească pe cei care au ucis trei tineri - ştii, era şi un tânăr american, trei tineri cetăţeni israelieni", a adăugat el.

"Este greu acest tip de operaţiune. Am reacţionat evident în maniera (...) în care se reacţionează cu respect faţă de copii şi civili", a mai spus Kerry.

"Dar războiul este dificil, am spus-o public şi am repetat. Apărăm dreptul Israelului de a face ce trebuie pentru a se ocupa de aceste tuneluri", a apreciat el.

Kerry a cerut mişcării palestiniene Hamas să dea dovadă de raţiune şi să "înţeleagă că dacă acceptă un armistiţiu salvează vieţi".

John Kerry s-a deplasat luni în Egipt pentru negocieri de pace privind Fâşia Gaza, după apelul preşedintelui american, Barack Obama, la "un armistiţiu imediat între Israel şi palestinieni".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici