Kievul caută o soluţie în cazul Timoşenko, anunţă preşedintele ucrainean

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a anunţat vineri, la Kiev, că Ucraina caută o soluţie în cazul fostului premier Iulia Timoşenko, încarcerată din 5 august 2011, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

107 afișări
Imaginea articolului Kievul caută o soluţie în cazul Timoşenko, anunţă preşedintele ucrainean

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ne-a rămas o problemă sensibilă, şi anume cazul Timoşenko. Însă misiunea Cox-Kwasniewski lucrează, desfăşurăm o activitate comună, căutăm o cale şi sper că în timpul apropiat vom hotărî definitiv această problemă", a declarat şeful de stat ucrainean în cadrul întâlnirii cu comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule.

La rândul său, Fule a subliniat importanţa soluţionării cazului Timoşenko şi şi-a exprimat speranţa că poziţia preşedintelui Ucrainei va coincide cu a sa.

"În primul rând, trebuie neapărat să găsim o soluţie, iar, în al doilea rând, această soluţie trebuie găsită în cadrul misiunii Cox-Kwasniewski", a spus el.

Iulia Timoşenko se află în arest din 5 august 2011. Ea a fost condamnată, pe 11 octombrie 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce, în calitatea de premier, a semnat acorduri cu Rusia în domeniul gazelor care ar fi fost dezavantajoase pentru Ucraina.

Fostul preşedinte al Poloniei, Aleksandr Kwasniewski, şi fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, monitorizează evoluţiile în cazul Timoşenko. Pe 4 octombrie, cei doi emisari europeni au semnat şi prezentat preşedintelui ucrainean o cerere de graţiere a opozantei.

Ucraina speră să semneze acordul de asociere cu UE în noiembrie, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, programat la Vilnius. Acest acord ar fi un prim pas în aderarea fostei republici sovietice la UE.

Bruxelles-ul a anunţat disponibilitatea semnării acordului dacă Ucraina va face progrese în respectarea principiilor statului de drept şi dacă va fi reanalizat dosarul fostului premier Iulia Timoşenko.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici