Kofi Annan se întâlneşte cu Bashar al-Assad. Cum se va rezolva situaţia din Siria?

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, se întâlneşte sâmbătă dimineaţă cu emisarul ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan, acesta din urmă încercând să negocieze o încetare a focului în Siria, relatează agenţia oficială SANA.

393 afișări
Imaginea articolului Kofi Annan se întâlneşte cu Bashar al-Assad. Cum se va rezolva situaţia din Siria?

Kofi Annan (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Potrivit televiziunii de stat siriene, "o ambianţă pozitivă marchează întrevederea între preşedintele Assad şi emisarul secretarului general al ONU, Kofi Annan", venit să negocieze un acord de încetare a focului, pe fondul violenţelor care s-au soldat cu mii de morţi în decurs de un an.

Misiunea emisarului internaţional pentru Siria intervine în condiţiile în care forţele guvernamentale bombardau violent oraşul Idleb, un bastion al contestatarilor situat în nord-vestul ţării.

"Este vorba despre bombardamentele cele mai violente după trimiterea trupelor suplimentare la Idleb, săptămâna aceasta. Este preludiul unui început de asalt", a declarat Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

Înaintea misiunii sale, Annan a avertizat împotriva unei militarizări suplimentare în Siria, care ar agrava situaţia în ţară, o poziţie susţinută de Statele Unite şi Franţa.

Conform secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, Annan urmează să plece de la Damasc duminică seara, după întrevederi cu oficiali guvernamentali şi cu "societatea civilă". El va merge apoi în alte ţări din regiune, pentru a se întâlni cu "lideri ai opoziţiei din afara Siriei".

Ban a menţionat "trei priorităţi" pentru misiunea lui Annan: "un acord imediat de încetare a focului", "o soluţie politică globală" şi "un acces şi un ajutor umanitare".

În paralel, la Cairo s-a reunit comitetul Ligii Arabe privind Siria, la sediul organizaţiei panarabe, înaintea unei reuniuni a miniştrilor arabi ai Afacerilor Externe cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Ţările arabe sunt critice la adresa poziţiei ruse faţă de Siria.

Lavrov a avertizat împotriva unei "ingerinţe grosiere" în conflictul din Siria, în cadrul unei întâlniri cu Annan vineri, la Cairo, a informat sâmbătă Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici