Localitate din Germania devastată de o furtună violentă - VIDEO

O localitate din Germania a fost devastată de o furtună, care a produs pagube în valoare de 10 milioane de euro, potrivit autorităţilor locale, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

700 afișări
Imaginea articolului Localitate din Germania devastată de o furtună violentă - VIDEO

Localitate din Germania devastată de o furtună violentă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP))

O furtună a devastat localitatea Framersheim, în landul Renania-Palatinat, situat în sud-vestul Germaniei. În pofida faptului că marţi s-au înregistrat temperaturi de până la 36 de grade Celsius, la fel de mari ca în ultima perioadă, s-a format o furtună, însoţită de rafele de vânt puternice şi grindină, care au provocat pagube grave în această localitate cu 1.600 de locuitori.

Presa locală a descris furtuna mai curând ca pe "o tornadă", care a avariat cel puţin 60 de case şi a smuls mai mulţi copaci din pământ.

Potrivit unor oficiali din cadrul poliţiei, cel puţin trei persoane au fost blocate în case, după ravagiile provocate de furtună.

Câteva persoane au fost rănite, dar până în prezent nu s-au înregistrat decese.

Când a izbucnit furtuna, peste 200 de membri din cadrul personalului pentru situaţii de urgenţă erau disponibili să intervină.

Potrivit primarului Ulrich Armbrüster, pagubele provocate de furtuna violentă se ridică la valoarea de 10 milioane de euro.

De asemenea, cel puţin două case nu mai pot fi locuite, fiind distruse în totalitate.

Ministrul de Interne al landului Renania-Palatinat, Roger Lewentz, a declarat că drumuruile de acces către localitate au fost închise pe timpul nopţii.

El a anunţat că miercuri au fost demarate proceduri în vederea curăţării localităţii după dezastrul provocat de furtună şi şi-a exprimat speranţa ca estimările iniţiale ale costurilor să fie mai mici în realitate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici