Lucrările experţilor ONU la Damasc, amânate pentru miercuri

Ministrul sirian de Externe Walid Muallem a afirmat marţi că lucrările misiunii experţilor ONU, desemnaţi să ancheteze eventuala folosire a armelor chimice în Siria, au fost amânate pentru miercuri în scopul de a obţine garanţii din partea rebelilor.

121 afișări
Imaginea articolului Lucrările experţilor ONU la Damasc, amânate pentru miercuri

Lucrările experţilor ONU la Damasc, amânate pentru miercuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Noi am fost surprinşi astăzi (marţi) de faptul că ei (experţii) nu s-au putut deplasa la faţa locului, deoarece rebelii nu au fost de acord să garanteze securitatea misiunii. Astfel, misiunea a fost amânată pentru mâine (miercuri)", a declarat ministrul la o conferinţă de presă, în Damasc.

ONU confirmă amânarea inspecţiilor din Siria

ONU a confirmat că a amânat pentru miercuri o vizită a misiunii sale de anchetă asupra armamentului chimic în Siria prevăzută marţi în apropiere de Damasc, din cauza unor "temeri" pentru securitatea personalului său.

"O examinare completă a situaţiei a condus la amânarea vizitei cu o zi, în vederea ameliorării pregătirii şi securităţii echipei", a declarat un purtător de cuvânt al ONU, Farhan Haq, confirmând o informaţie avansată marţi, anterior, de regimul sirian.

Experţii ONU s-au deplasat luni în localitatea Mouadamiyat al-Sham, la sud-vest de Damasc, loc unde a avut loc presupusul atac cu arme chimice. În drum spre localitate, ei au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi.

Anchetatorii ONU încă nu au primit "confirmarea unui acces" în vederea efectuării unei noi vizite, însă Haq a precizat că organizaţia aşteaptă această undă verde marţi, fără să ofere detalii suplimentare.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a "îndemnat toate părţile implicate în conflict să lase echipa de securitate să treacă", a adăugat Farhan Haq. "Este în interesul tuturor părţilor să se permită colectarea de probe referitoare la o situaţie în care poporul Siriei a suferit mult", a adăugat el.

Experţii urmează să îşi continue misiunea marţi în Ghouta de Est, o suburbie în estul capitalei.

Un atac chimic de anvergură pare că s-a desfăşurat la Ghouta de Est săptămâna trecută şi că s-a soldat cu sute de morţi, potrivit militanţilor din cadrul opoziţiei. Anumite ţări occidentale au acuzat deja regimul preşedintelu sirian Bashar al-Assad că a utilizat armament interzis şi studiază, în prezent, eventualitatea unei intervenţii armate în Siria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici