Macron, preocupat de afirmaţiile liderilor israelieni privind anexarea teritoriilor palestiniene

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi regele Iordaniei, Abdallah, s-au declarat preocupaţi de afirmaţiile liderilor israelieni privind anexarea teritoriilor palestiniene, a anunţat Administraţia prezidenţială de la Paris, potrivit cotidianului The New York Times.

825 afișări
Imaginea articolului Macron, preocupat de afirmaţiile liderilor israelieni privind anexarea teritoriilor palestiniene

Macron, preocupat de afirmaţiile liderilor israelieni privind anexarea teritoriilor palestiniene

Cei doi lideri "au reafirmat că nu există nicio alternativă la soluţia cu două state şi au convenit să ţină legătura în săptămânile viitoare pentru a evita orice escaladare periculoasă a tensiunilor", se afirmă în comunicatul dat publicităţii de Palatul Elysee.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat recent că, în cazul în care va fi reales, va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului şi regiunii aflate la nord de Marea Moartă, în coordonare cu Statele Unite.

Pe data de 17 septembrie sunt programate noi alegeri legislative în Israel, la doar şase luni după scrutinul precedent, în urma căruia Netanyahu nu a reuşit să formeze un guvern.

Israelul a ocupat Cisiordania în urma unui conflict cu ţările vecine în anul 1967. Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale consideră drept ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, o regiune locuită astăzi de aproape 3 milioane de palestinieni şi peste 400.000 de israelieni, potrivit unor estimări ale organizaţiei Peace Now.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici