Mahmoud Abbas cere oprirea colonizării şi ridicarea embargoului împotriva Fâşiei Gaza
Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a cerut, joi, în deschiderea negocierilor directe israeliano-palestiniene, încetarea totală a colonizării evreieşti şi ridicarea completă a embargoului impus Fâşiei Gaza.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, secretarul de Stat american, Hillary Clinton şi preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cerem Guvernului israelian să facă progrese în privinţa angajamentului său de a pune capăt oricărei activităţi de colonizare şi de a ridica total embargoul impus Fâşiei Gaza", a spus el.
Abbas, care s-a angajat, de asemenea, în favoarea securităţii, a fost ultimul care s-a adresat participanţilor în cadrul primei runde a negocierilor, după secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Cei doi lideri, aşezaţi, respectiv, la stânga şi la dreapta lui Clinton, care zâmbea, şi-au strâns mâinile. De asemenea, Abbas a ridicat mâna cu degetul mare în sus, în direcţia lui Netanyahu.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot




