Mahmoud Ahmadinejad: O victorie a rebelilor sirieni ar fi o ameninţare regională

O victorie a rebelilor sirieni ar putea declanşa un val de insecuritate care ar fi o "ameninţare pentru întreaga regiune", a afirmat duminică preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, reiterând susţinerea Iranului pentru regimul de la Damasc, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene, citat de AFP.

325 afișări
Imaginea articolului Mahmoud Ahmadinejad: O victorie a rebelilor sirieni ar fi o ameninţare regională

Mahmoud Ahmadinejad: O victorie a rebelilor sirieni ar fi o ameninţare regională (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ajungerea la putere a unei grupări în urma unui război sau conflict va avea ca efect continuarea războiului şi insecurităţii pentru o lungă perioadă", apreciază Ahmadinejad referindu-se la o eventuală victorie a rebeliunii siriene.

"Lipsa de securitate din Siria va pune în pericol securitatea altor ţări din regiune şi va fi o ameninţare pentru întreaga regiune", a adăugat el în cadrul unei întâlniri cu Essam el-Haddad, consilier special pentru Afaceri Externe al preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, aflat în vizită la Teheran.

Vizita lui Haddad se înscrie în cadrul unui grup de contact format din Iran, Egipt, Turcia şi Arabia Saudită, care are ca scop încercarea de a rezolva conflictul sirian care s-a soldat cu peste 70.000 de morţi în doi ani, potrivit ONU. Iranul este principalul aliat regional al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, contrar Ankarei, Cairo şi Riyadului, care cer înlăturarea lui Assad şi pledează pentru suţinerea opoziţiei siriene.

Această vizită se înscrie totodată în cadrul apropierii dintre Egipt şi Iran, după decenii de tensiuni diplomatice.

Teheranul a întrerupt relaţiile cu Egiptul în 1980, la scurtă vreme după revoluţia islamică, pentru a protesta faţă de semnarea, cu un an înainte, a tratatelor de pace israeliano-egiptene, de către preşedintele egiptean la acea vreme, Anwar al-Sadat.

Republica islamică a căutat cu mai multe ocazii normalizarea relaţiilor cu Egitul, după înlăturarea regimului lui Hosni Mubarak în februarie 2011, însă noua putere egipteană s-a arătat până în prezent foarte prudentă cu privire la acest subiect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici