Maldive anunţă retragerea din cadrul organizaţiei Commonwealth

Insulele Maldive au comunicat retragerea din cadrul Comunităţii Naţiunilor, numită în mod uzual, Commonwealth, din cauza criticilor din partea organizaţiei în privinţa autoritarismului şi corupţiei din statul insular, informează presa internaţională.

3505 afișări
Imaginea articolului Maldive anunţă retragerea din cadrul organizaţiei Commonwealth

Maldive anunţă retragerea din cadrul organizaţiei Commonwealth

Comunitatea Naţiunilor este o organizaţie formată din 53 de state, majoritatea foste colonii britanice. Insulele Maldive au anunţat că vor părăsi organizaţia, care anunţase anterior suspendarea statului maldivian.

“În mod regretabil, Commonwealth-ul nu a recunoscut progresul şi realizările întreprinse de Insulele Maldive în cultivarea unei culturi democratice în interiorul statului şi în consolidarea instituţiilor democratice”, conform unei declaraţii a Ministerului de Externe.

“Grupul de acţiune Commonwealth pare să fie convins că Maldive, din cauza înaltei reputaţii de care statul se bucură pe plan internaţional şi poate şi a faptului că este o ţară mică căreia îi lipseşte puterea materială, ar putea fi un obiect vulnerabil care poate fi exploatat”, potrivit aceluiaşi comunicat al Ministerului de Externe.

Maldive a devenit în anul 2008 un stat democratic cu un sistem politic pluripartid. În ultimii ani au escaladat însă îngrijorările în privinţa încălcării drepturilor omului, corupţiei, libertăţii judiciare şi detenţiei oponenţilor politici.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici