Marea Britanie vrea o soluţie „flexibilă şi creativă” pentru frontiera irlandeză după Brexit

Guvernul britanic lucrează „în ritm alert pentru a găsi o gamă largă de soluţii flexibile şi creative” pentru a gestiona situaţia de la frontiera cu Irlanda după Brexit, a declarat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, potrivit Reuters.

455 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie vrea o soluţie „flexibilă şi creativă” pentru frontiera irlandeză după Brexit

Marea Britanie vrea o soluţie „flexibilă şi creativă” pentru frontiera irlandeză după Brexit

„Suntem gata să negociem cu bună-credinţă o alternativă la mecanismul backstop pentru a ne asigura că problemele de la frontieră irlandeză sunt tratate acolo unde ar fi trebuit să fie întotdeauna: în negocierile privind viitorul acord dintre Marea Britanie şi UE”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, urmează să se deplaseze miercuri la Bruxelles pentru a discuta problema frontierei cu Comisia Europeană, în timp ce partidele de opoziţie britanice încearcă să se unească pentru a opri retragerea MArii Britanii dn UE fără acord la 31 octombrie.

Primul ministru britanic, Boris Johnson, i-a transmis preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că nu există nicio perspectivă a unui Brexit cu acord, cu excepţia cazului în care mecanismul "backstop" va fi eliminat, a anunţat marţi cabinetul acestuia, potrivit Reuters.

"Primul ministru a stabilit că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe, şi cu siguranţă ne dorim să facem acest lucru cu un acord", a transmis o purtătoare de cuvânt.

"Primul ministru a fost, de asemenea, clar că, dacă nu se redeschide Acordul de retragere şi nu se elimină backstopul, nu există nicio perspectivă a acestui acord”, a adăugat aceasta.

Boris Johnson insistă ca mecanismul backstop să fie înlocuit, afirmând că este incompatibil cu suveranitatea britanică şi cu viitorul Marii Britanii în afara Blocului comunitar.

Liderul de la Londra a afirmmat săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o nouă soluţie pentru frontiera irlandeză, alta decât soluţia "backstop", un mecanism care are drept scop să păstreze deschisă această graniţă, dar care ar însemna că Marea Britanie ar trebui să rămână în uniunea vamală europeană până când sunt negociate "aranjamente alternative" prin care să se evite o frontieră strictă în Irlanda.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că susţinerea ţărilor Uniunii Europene pentru Irlanda este "constantă".

Taguri:
m britanie,
ue,
brexit

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici