Mark Gray: Comisia Europeană cere, în cadrul MCV, mai multe eforturi din partea Bulgariei

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a confirmat că CE a dezvăluit aşa-numita "evaluare orală" pentru Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), luni, la Consiliul de Afaceri Generale, după prezentarea raportului scris pentru România.

432 afișări
Imaginea articolului Mark Gray: Comisia Europeană cere, în cadrul MCV, mai multe eforturi din partea Bulgariei

Mark Gray (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Potrivit lui Gray, CE a remarcat "progrese în unele domenii-cheie" în Bulgaria, dar ţara trebuie să depună "mai multe eforturi" în privinţa justiţiei, scrie Dnevnik.bg.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost implementat după aderarea Bulgariei şi României la UE în 2007, în scopul monitorizării eforturilor celor două ţări în combaterea corupţiei şi crimei organizate.

Raportul oficial pentru România, prezentat săptămâna trecută, a remarcat, de asemene, "progrese", dar a adăugat că ţara mai are multe de făcut în special în ceea ce priveşte independenţa justiţiei.

CE a decis să sară peste unele rapoarte formale pentru Bulgaria şi va publica oficial următorul raport în decembrie 2013, a confirmat Gray, citat de Novinite.com.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, unele state membre, inclusiv Germania, Marea Britanie, Olanda, Austria şi Finlanda au criticat decizia la întrunirea consiliului, cerând rapoarte oficiale pentru ambele ţări.

Alţi membri, ca Polonia, Slovacia şi Ungaria, şi-au exprimat solidaritatea cu eforturile Bulgariei, a declarat Gray.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici