Matteo Renzi recunoaşte că nu prea se descurcă să vorbească în engleză

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a admis din nou că nu vorbeşte bine limba engleză, cu ocazia prezentării unui plan de reformare a învăţământului italian, informează site-ul de ştiri TGcom.it.

107 afișări
Imaginea articolului Matteo Renzi recunoaşte că nu prea se descurcă să vorbească în engleză

Matteo Renzi recunoaşte că nu prea se descurcă să vorbească în engleză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Matteo Renzi a prezentat vineri planul de reformare a sistemului educaţional italian, intitulat "Buona Scuola" ("Învăţământ eficient"), o atenţie specială urmând să se acorde predării limbii engleze în şcolile italiene încă din clasa întâi.

"Reforma sistemului educaţional intensifică predarea muzicii, artelor, limbilor străine", a spus Renzi.

"Se va acorda o atenţie specială, din şcoala primară, profesionalismului absolut al profesorilor de limba engleză, (...) pentru însuşirea perfectă a limbii engleze", a adăugat premierul Italiei.

"Ministrul Educaţiei este profesor de limba engleză, iar şeful Guvernului ar avea mare nevoie de un astfel de profesor", a glumit Renzi, criticat pentru faptul că nu stăpâneşte bine engleza.

La sfârşitul lunii februarie, Matteo Renzi a făcut o altă glumă despre modul în care se descurcă în limba engleză, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. "Engleza mea este nemaipomenită, dar acum vorbesc în italiană...", afirma premierul Italiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici