Medvedev cere "decizii urgente" pentru protejarea pieţei ruse după apropierea Republicii Moldova de UE

Premierul rus Dmitri Medvedev a cerut "decizii urgente" pentru protejarea pieţei ruse, după ce Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

297 afișări
Imaginea articolului Medvedev cere "decizii urgente" pentru protejarea pieţei ruse după apropierea Republicii Moldova de UE

Dmitri Medvedev (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Premierul Dmitri Medvedev a insistat, într-o întâlnire cu membri ai Guvernului, că deciziile trebuie luate "cât mai curând posibil", în condiţiile în care Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de Asociere cu UE.

El a adăugat că semnarea de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va afecta relaţiile economice cu ţările din Uniunea Vamală şi Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Consiliului economic eurasiatic (EEU) - organismul principal al Uniunii Vamale între Rusia, Belarus şi Kazahstan, va dezbate posibile măsuri de protecţie în relaţiile economice cu R. Moldova la 16 iulie, a afirmat, la rândul său, adjunctul premierului rus, Igor Suhalov, la întâlnirea cu şeful Guvernului de la Moscova.

Premierul Dmitri Medvedev a anunţat, de asemenea, că Rusia va lua "măsuri de protecţie" şi în cazul Ucrainei şi Georgiei, care au semnat Acordul de Asociere cu UE odată cu R. Moldova, la 27 iunie. "Măsurile vor fi apropiate sau similiare cu cele pregătite în cazul R. Moldova", a afirmat premierul rus. El a menţionat că în elaborarea măsurilor se va ţine cont de volumul relaţiilor comerciale şi de consecinţele asupra pieţei ruse.

Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au semnat la 27 iunie Acorduri de Asociere cu UE. Rusia a avertizat în mai multe rânduri că apropierea celor fostei trei republici sovietice de UE va avea "consecinţe grave".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici