Medvedev: Un atac israelian asupra Iranului ar putea duce la un război nuclear

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a avertizat Israelul că un atac militar al acestei ţări împotriva Iranului ar putea duce la un război nuclear şi la un dezastru global, relatează RIA Novosti, în pagina electronică de luni.

94 afișări
Imaginea articolului Medvedev: Un atac israelian asupra Iranului ar putea duce la un război nuclear

Un submarin israelian, în portul mediteranean Haifa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Statele Unite şi Israelul au refuzat să excludă posibilitatea unei acţiuni militare împotriva Iranului, dacă măsurile diplomatice eşuează, în dosarul programului nuclear al Teheranului.

Într-un interviu pentru ABC News, liderul rus a declarat că un atac asupra Iranului ar fi "cel mai prost scenariu" în Orientul Mijlociu, deoarece "toate statele sunt atât de apropiate, încât nimeni nu va fi neafectat".

"Dacă un conflict de acest fel are loc şi va exista un atac, atunci ne putem aştepta la orice, inclusiv la folosirea de arme nucleare. Iar atacurile nucleare în Orientul Mijlociu înseamnă o catastrofă globală. Multe decese", a spus Medvedev.

Preşedintele rus a adăugat că nu ştie dacă Israelul va decide să efectueze un atac aerian împotriva Iranului.

"Israelienii îşi conduc propria politică. Am o relaţie bună cu preşedintele şi premierul Israelului. Dar ei sunt persoane independente. Şi aş spune că, în legătură cu multe subiecte, ei îşi apără poziţiile neclintite", a spus el.

"Statele Unite au observat recent dovada acestui fapt", a adăugat el, într-o referire la problema construirii de noi locuinţe israeliene în Ierusalimul de Est.

Speranţele găsirii unei soluţii la conflictul palestiniano-israelian au suferit o lovitură serioasă după decizia recentă a Israelului de a construi 1.600 de locuinţe pentru familiile israeliene din Ierusalimul de Est, considerat teritoriu ocupat, potrivit dreptului internaţional. Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să reprezinte capitala viitorului lor stat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici