Michel Barnier, negociator-şef al UE: Marea Britanie va fi exclusă din Europol şi din structurile Uniunii Europene pentru apărare/ Londra, acuzată de lipsă de solidaritate

Marea Britanie va fi exclusă din Agenţia Europeană pentru Apărare şi din Europol după Brexit, afirmă negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, acuzând Londra de lipsă de solidaritate şi subliniind că oficialilor britanici nu li se va mai permite să participe la reuniunile în domeniul apărării.

1486 afișări
Imaginea articolului Michel Barnier, negociator-şef al UE: Marea Britanie va fi exclusă din Europol şi din structurile Uniunii Europene pentru apărare/ Londra, acuzată de lipsă de solidaritate

Michel Barnier, negociator-şef al UE: Marea Britanie va fi exclusă din Europol şi din structurile Uniunii Europene pentru apărare după Brexit

Aflat la o conferinţă de securitate desfăşurată în Berlin, Michel Barnier a acuzat Marea Britanie că abandonează apărarea Uniunii Europene în momentul în care ar trebui să fie alături de celelalte ţări membre.

"În urmă cu peste 500 de zile, Marea Britanie a luat decizia suverană de a părăsi Uniunea Europeană, punând capăt celor 44 de ani de istorie comună. Pentru mulţi dintre noi, acesta a fost un mare şoc. A fost o decizie luată în contextul repoziţionării strategice a aliatului nostru american, care a luat amploare de la alegerea în funcţie a preşedintelui Donald Trump. A fost o decizie luată după o serie de atentate comise pe teritoriul european de tineri crescuţi în Europa, în ţările noastre. A fost o decizie luată la şase luni după ce Ministerul Apărării din Franţa lansase un apel la solidaritate adresat ţărilor europene pentru a-şi uni forţele în combaterea reţelei teroriste Daesh" (Stat Islamic), a declarat Michel Barnier, citat de cotidianul The Independent.

"Niciodată nu a fost atât de evidentă necesitatea de a fi împreună, de a ne proteja unii pe alţii. Însă, în loc de a da dovadă de solidaritate în cadrul Uniunii Europene, britanicii au decis încă o dată să fie pe cont propriu", a continuat Barnier.

"Va trebui să dezvoltăm structuri fără britanici, dat fiind că din 30 martie 2019 Marea Britanie, după cum vrea, devine un stat terţ în privinţa apărării şi securităţii. De la această situaţie, trebuie să tragem concluziile juridice şi operaţionale: ministrul britanic al Apărării nu va mai lua parte la reuniunile alături de colegii din UE; Marea Britanie nu va mai avea ambasador în Comisia pentru Politică şi Securitate", a subliniat oficialul UE.

"Marea Britanie nu va mai fi naţiune-cadru: nu va mai putea deţine comandamentul operaţiunilor UE ori a grupurilor de luptă. Marea Britanie nu va mai fi membru al Agenţiei Europene pentru Apărare sau a Europol" (Agenţia UE a poliţiei). Marea Britanie nu va mai putea beneficia de pe urma Fondului European al Apărării în modul în care o fac statele membre. Marea Britanie nu va mai fi implicată în procesul decizional, nici în sistemele de apărare şi securitate. Tot ceea ce am spus sunt consecinţele logice ale deciziei suverane luate de britanici. Noi regretăm acest vot, dar respectăm decizia luată", a încheiat Michel Barnier.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici