Mii de persoane au manifestat la Liov împotriva puterii ucrainene

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Liov, în vestul Ucrainei, reclamând eliberarea opozantei Iulia Timoşenko şi demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.

306 afișări
Imaginea articolului Mii de persoane au manifestat la Liov împotriva puterii ucrainene

Mii de persoane au manifestat la Liov împotriva puterii ucrainene

"Libertate pentru Iulia!", "Ianukovici, afară!", se putea citi pe pancarte agitate de manifestanţi, aproximativ 10.000 - potrivit organizatorilor, 3.000 - potrivit poliţiei.

Manifestaţia a fost organizată la apelul Partidului Batkivşina (Patria) al lui Timoşenko.

Opozanta, fost premier, este încarcerată începând din aprilie 2011, după ce a fost condamnată la şapte ani de detenţie pentru abuz de putere, iar în prezent este judecată pentru fraudă fiscală şi a fost inculpată pentru complicitate la crimă, acuzaţii pe care le neagă şi le atribuie unei persecuţii politice orchestrate de actuala putere.

Partidul de extremă dreapta Svoboda a fost, de asemenea, reprezentat la manifestaţie, în această regiune din vestul ţării, în care sentimentele naţionaliste sunt puternice.

La eveniment au putut fi observate şi steaguri ale Partidului Udar (Lovitura) condus de campionul la box şi deputatul Vitali Kliciko, care i-a îndemnat vineri pe occidentali să aplice sancţiuni oficialilor ucraineni implicaţi în încălcări ale drepturilor omului şi cazuri de corupţie.

Relaţiile Ucrainei cu UE şi Statele Unite s-au deteriorat din cauza unui recul al democraţiei, în opinia unor capitale occidentale, în această fostă republică sovietică, după venirea la putere a lui Ianukovici, în urmă cu trei ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici