Mike Pompeo şi omul considerat "mâna dreaptă a lui Kim Jong-un" au discutat la New York despre potenţialul summit între Trump şi liderul de la Phenian

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo şi fostul şef al serviciilor secrete nord-coreene, Kim Yong Chol, s-au întâlnit la New York pentru a discuta despre potenţialul summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul suprem de la Phenian, Kim Jong-un, relatează site-ul agenţiei Dpa.

338 afișări
Imaginea articolului Mike Pompeo şi omul considerat "mâna dreaptă a lui Kim Jong-un" au discutat la New York despre potenţialul summit între Trump şi liderul de la Phenian

Mike Pompeo şi omul considerat "mâna dreaptă a lui Kim Jong-un" au discutat la New York despre potenţialul summit între Trump şi liderul de la Phenian

Pompeo s-a întâlnit cu Kim Yong Chol în Manhattan, unde au luat cina. Oficialul nord-coreean, considerat "mâna dreaptă a lui Kim Jong-un", ar fi ajuns la New York, miercuri, călătorind de la Beijing.

Casa Albă a anunţat miercuri că pregătirile pentru summitul de pe 12 iunie sunt în desfăşurare, în pofida anunţului preşedintelui Trump privind anularea întrevederii cu liderul de la Phenian.

"Ne pregătim şi ne aşteptăm ca summitul să aibă loc pe 12 iunie", a anunţat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă.

"Ne pregătim în continuare pentru întâlnirea între preşedinte şi liderul nord-coreean. Aşa cum a afirmat şi preşedintele, dacă se întâmplă vom fi pregătiţi", a adăugat aceasta.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat vineri după-amiază că a reluat contactele cu Phenianul şi ar putea reactiva întrevederea cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un. Ulterior, sâmbătă, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-In, liderul de la Phenian şi-a arătat disponibilitatea de a se întâlni cu Donald Trump.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici