Minerii blocaţi în subteran în Chile îi cer preşedintelui să îi scoată rapid din "infern"

Cei 33 de muncitori blocaţi de 19 zile într-o mină din Chile i-au cerut marţi preşedintelui să "nu îi abandoneze" şi să îi scoată rapid din "infern", în timp ce la suprafaţă se făceau pregătiri pentru începerea forării unui tunel prin care aceştia să fie salvaţi.

45 afișări
Imaginea articolului Minerii blocaţi în subteran în Chile îi cer preşedintelui să îi scoată rapid din "infern"

Minerii blocaţi în subteran în Chile îi cer preşedintelui să îi scoată rapid din "infern" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sperăm că tot Chile va face efortul necesar pentru a putea să ieşim din infern", a declarat Luis Urzua, liderul minerilor blocaţi în subteran, în cadrul unui dialog de un sfert de oră cu şeful statului, prin radio-telefon instalat la Palatul prezidenţial din Santiago.

"Domnule preşedinte, avem nevoie să fiţi puternic, să ne salvaţi repede şi să nu ne abandonaţi", a continuat minerul cu o voce calmă şi hotărâtă. El a reafirmat că cei 33 "sunt bine".

Potrivit previziunilor echipelor de salvare, vor fi necesare trei-patru luni pentru a salva minerii blocaţi la 700 de metri sub pământ, în urma unei surpări produse la 5 august în această mină de cupru şi aur din San Jose, în nordul chilian.

Dar durata anticipată a operaţiunilor de salvare "nu le-a fost comunicată", a amintit ministrul Sănătăţii, Jaime Manalich. "Potrivit dialogului nostru, suntem siguri că aceşti mineri înţeleg că misiunea va dura mult".

Şeful statului a reafirmat că aceştia nu vor putea paticipa la Bicentenar (independenţa Chile, sărbătorită la 18 septembrie) "dar vor fi cu noi de Crăciun şi Anul Nou", a precizat el.

Chile a făcut apel la o expertiză NASA pentru "experienţa acesteia în spaţiu" în scopul de a ajuta la supravieţuirea minerilor. Situaţia lor "este comparabilă cu cea a astronauţilor care rămân cu lunile pe staţiile spaţiale", a declarat Manalich.

NASA s-a declarat dispusă să "furnizeze asistenţa cerută".

În împrejurimile minei, instalarea unui escavator puternic australian, Strata 950, a început cu turnarea suportului de beton al acestuia. Utilajul va săpa un tunel cu diametrul de 66 de centimetri prin care vor ieşi minerii unul câte unul.

Forajul va începe la sfârşitul săptămânii, a declarat Andres Sougarret, inginerul care coordonează aceste operaţiuni.

În ovaţiile familiilor minerilor, alte dispozitive au părăsit mina. Acestea sunt cele care au săpat timp de două săptămâni culoarele strâmte până la 700 de metri, prin care a fost stabilit primul contact cu minerii, duminică, şi prin care sunt transmise hrană şi mesaje.

Potrivit lui Manalich, după patru-cinci zile de rehidratare şi realimentare prudentă, "va începe faza de alimentare şi întreţinere, care va include sprijin psihologic în fiecare zi şi un program de exerciţii fizice pentru evitarea atrofiei musculare".

Un alt ajutor crucial, scrisorile redactate de rude la recomandarea psihologilor, a ajuns către mineri.

În acelaşi timp, disputa s-a accentuat, marţi, între Guvern şi compania San Esteban, proprietara minei.

Compania, aflată în pragul falimentului de la accident, a declarat luni că se îndoieşte că va putea plăti salariile minerilor, chiar şi celor 33 blocaţi în subteran. Ministrul de Interne, Rodrigo Hinzpeter, a criticat o atitudine "indecentă" şi a asigurat familiile că "le va susţine".

El a avertizat că statul va analiza "toate opţiunile legale pentru a recupera costurile" operaţiunilor de salvare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici