Mohamed ElBaradei susţine că "nu are obiecţii" în a se prezenta la alegerile prezidenţiale

Opozantul egiptean şi laureatul premiului Nobel pentru Pace Mohamed ElBaradei a declarat vineri pentru postul de televiziune Al-Jazeera că "nu are obiecţii" în a se prezenta la alegerile prezidenţiale.

28 afișări
Imaginea articolului Mohamed ElBaradei susţine că "nu are obiecţii" în a se prezenta la alegerile prezidenţiale

Mohamed ElBaradei susţine că "nu are obiecţii" în a se prezenta la alegerile prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu am obiecţii în a mă prezenta drept candidat la preşedinţie dacă poporul îmi cere acest lucru", a afirmat el.

"Prima mea prioritate în prezent este o tranziţie către un regim democratic în Egipt", a adăugat el.

Fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) s-a întors recent în Egipt pentru a participa la manifestaţii după ce în ultimul an s-a deplasat permanent între Cairo şi Europa.

ElBaradei a declarat în urmă cu un an, la prima sa revenire în Egipt, că nu va candida la alegerile prezidenţiale decât în calitate de independent şi doar dacă aceste alegeri vor fi transparente şi democratice.

O candidatură a lui ElBaradei este aproape imposibilă în termenii Constituţiei actuale, din cauza condiţiilor impuse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici