Mohamed Morsi vrea să-i dea în judecată pe autorii "loviturii de stat", anunţă avocatul său

Mohamed Morsi, preşedintele islamist egiptean demis şi arestat de armată la începutul lunii iulie, intenţionează să-i dea în judecată pentru "crimă" pe cei pe care îi consideră autorii unei "lovituri de stat", a anunţat avocatul său miercuri, citat de AFP.

125 afișări
Imaginea articolului Mohamed Morsi vrea să-i dea în judecată pe autorii "loviturii de stat", anunţă avocatul său

Mohamed Morsi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Primul şef de stat ales democratic în Egipt este încarcerat şi judecat mai ales pentru "instigare la uciderea" unor manifestanţi opuşi Guvernului său în 2012, în timp ce Guvernul interimar instalat la putere şi condus de facto de armată a lansat la jumătatea lunii august o represiune necruţătoare şi sângeroasă împotriva susţinătorilor săi.

"Preşedintele intenţionează să angajeze o procedură judiciară împotriva loviturii de stat, iar aceasta va fi sarcina echipei sale de apărători într-un viitor apropiat", a declarat pentru presă Mohamed al-Damati, care conduce grupul de avocaţi care l-au vizitat pe Morsi luni în închisoare.

"Vor fi depuse plângeri în faţa procurorului general pentru a demonstra că ceea ce s-a întâmplat a fost o crimă", a adăugat el. De asemenea, vor fi înainte recursuri în faţa justiţiei administrative în vederea "anulării acţiunii conduse de generale Abdel Fattah al-Sissi", a conchis avocatul.

Generalul Abdel Fattah al-Sissi, comandant-şef al armatei, vicepremier şi ministru al Apărării, este considerat cel mai puternic om al noului regim egiptean. El a anunţat la televiziune, pe 3 iulie, destituirea şi arestarea lui Morsi, constituirea noului guvern şi nominalizarea unui preşedinte interimar, căruia armata i-a încredinţat o foaie de parcurs care prevede revizuirea Constituţiei şi organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale la începutul anului 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici