Moldovenii şi transnistrenii au prezentat trei subiecte de controversă în cadrul negocierilor

Reprezentanţii Republicii Moldova şi Transnistriei au prezentat trei puncte de controversă, care nu au fost soluţionate în cadrul negocierilor în format 5+2 la Liov.

370 afișări
Imaginea articolului Moldovenii şi transnistrenii au prezentat trei subiecte de controversă în cadrul negocierilor

Moldovenii şi transnistrenii au prezentat trei subiecte de controversă în cadrul negocierilor

Potrivit publicaţiei ucrainene, acestea sunt libertatea de mişcare peste frontiera moldoveană a cetăţenilor din Ucraina şi Rusia, neutilizarea în scopuri militare a unui pod din apropiere de satele Bicioc şi Gura Bicului şi introducerea unor numere de înmatriculare neutre pentru maşinile transnistrene implicate în transportul internaţional, potrivit unui corespondent al agenţiei Interfax-Ukraine, relatează Kyiv Post în ediţia electronică de miercuri.

Potrivit Ninei Ştanski, şefa diplomaţiei transnistrene, în Transnistria trăiesc aproximativ 100.000 de cetăţeni ucraineni şi peste 180.000 de cetăţeni ruşi. "Aceşti cetăţeni nu pot traversa liber frontiera Republicii Moldova. Dacă decidem să deschidem un nou coridor de transport internaţional, ar trebui să ne asigurăm că aceste persoane îl pot utiliza, la fel ca cetăţenii moldoveni", a subliniat ea.

Vicepremierul moldovean Eugen Carpov a declarat că Chişinăul a sugerat o abordare mai largă. "Noi nu stabilim limite geografice: în Transnistria există cetăţeni din România, Bulgaria şi alte ţări. Astfel, am propus începerea cu discuţii între serviciile consulare ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Rusiei cu participarea Transnistriei. Este necesar să găsim o soluţie consistentă cu normele internaţionale", a spus el.

Vorbind despre pod, Ştanski a declarat că sunt posibile acorduri suplimentare. "Am analizat numeroase opţiuni şi am sugerat exprimarea respectării unor acorduri anterioare ca un compromis. Dar nu s-a ajuns la un acord", a spus ea. Problema este nerelevantă pentru Republica Moldova, a apreciat Carpov. "Există garanţii cu privire la o utilizare non-militară a acestui pod. Podul se află în zona de securitate, unde sunt staţionate trupele de menţinerea păcii", a subliniat el.

În ceea ce priveşte introducerea unor numere de înmatriculare neutre pentru vehiculele transnistrene, Ştanki a declarat că reprezentanţii moldoveni au prezentat propuneri noi la reuniunea de la Liov. Ea a adăugat că ar prefera "formatul" anterior. "Numerele de înmatriculare sunt subiect de dezbatere", a spus Caropv, subliniind că "este necesară o bază de date comună". "Am propus o procedură specifică în vederea organizării bazei de date şi controlării mişcării vehiculelor transnistrene pe rutele internaţionale ce trec prin Chişinău şi Tiraspol", a mai spus Carpov.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici