Moscova condamnă rezoluţia PE privind şcolile cu predare în limba română din Transnistria

Ministerul rus de Externe a condamnat rezoluţia Parlamentului European care denunţa presiunile exercitate de regimul de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română, denunţând "aroganţa" susţinătorilor iniţiativei unor "eurodeputaţi români".

1359 afișări
Imaginea articolului Moscova condamnă rezoluţia PE privind şcolile cu predare în limba română din Transnistria

Moscova condamnă rezoluţia PE privind şcolile cu predare în limba română din Transnistria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rezoluţia privind dreptul de predare din Transnistria, adoptată de Parlamentul European în cursul sesiunii plenare din 6 februarie, nu a trecut neobservată la Moscova. Suntem uimiţi de faptul că acest proiect de rezoluţie, pregătit de eurodeputaţi români, a fost votat de mai puţin de 10% dintre membrii Parlamentului European", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei RIA Novosti.

Ministerul rus de Externe exprimă "regretul" în legătură cu "dorinţa arogantă a deputaţilor europeni care au susţinut această rezoluţie de a pretinde că sunt experţi într-o problemă complexă şi delicată".

Moscova invită Uniunea Europeană "să adopte, pe viitor, o abordare mai responsabilă în chestiuni legate de soluţionarea situaţiei din Transnistria".

Parlamentul European a denunţat, într-o rezoluţie adoptată pe 6 februarie, presiunile administrative din ce în ce mai intense exercitate de autorităţile de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din Transnistria, subliniind că dreptul la educaţie este unul "fundamental".

Rezoluţia a fost adoptată după o serie de măsuri ale regimului transnistrean, precum majorarea chiriilor liceelor din Corjova şi Roghi, restricţii asupra utilizării conturilor bancare şi reţinerea directorului Liceului Lucian Blaga.

În rezoluţie, Parlamentul European a invitat Rusia să aplice în totalitate hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului privind încălcarea dreptului la educaţie în şcolile cu predare în limba română aparţinând Republicii Moldova situate în regiunea Transnistria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici