Moscova: Numirea unor cetăţeni străini în Guvernul ucrainean este o dovadă a ingerinţelor externe

Numirea unor cetăţeni străini în fruntea unor ministere din Ucraina este "o dovadă clară" a ingerinţelor externe, a declarat marţi preşedintele Comitetului pentru probleme CSI şi relaţii cu diaspora din cadrul Dumei de Stat din Rusia, Leonid Sluţki, citat de agenţia Tass.

371 afișări
Imaginea articolului Moscova: Numirea unor cetăţeni străini în Guvernul ucrainean este o dovadă a ingerinţelor externe

Moscova: Numirea unor cetăţeni străini în Guvernul ucrainean este o dovadă a ingerinţelor externe

"Acestă decizie arată că independenţa Ucrainei este foarte limitată", a afirmat el.

În opinia lui Sluţki, toate numirile în funcţii de stat "se fac după ordinele coordonatorilor occidentali".

"Iniţial, vicepreşedintele (american Joe) Biden i-a dat sfaturi (candidatului la postul de premier Arseni) Iaţeniuk, iar mai apoi autorităţile de la Kiev au început să doneze cetăţenie ucraineană pentru intrarea în noul Guvern. Este clar cine sunt marionetele şi cine sunt păpuşarii", a adăugat el.

Sluţki şi-a exprimat regretul că "preşedintele Poroşenko nu a găsit în ţara sa persoane potrivite pentru funcţii în Guvern".

Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi numirea în funcţia de ministru al Finanţelor a unei americance de origine ucraineană şi a unui lituanian la conducerea Ministerului Economiei.

În total, 288 de parlamentari au votat în favoarea numirii celor doi miniştri şi a celorlalţi membri ai noului Guvern prooccidental de la Kiev.

Din noul Guvern fac parte câţiva tehnocraţi străini care au primit cetăţenie ucraineană marţi dimineaţă, prin decret prezidenţial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici