Myanmar dezminte informaţiile privind o cooperare nucleară cu Coreea de Nord

Junta birmană a dezminţit vineri, într-un comunicat publicat de presa guvernamentală, informaţiile privind o cooperare nucleară cu Coreea de Nord, care face obiectul acuzaţiilor presei străine şi al îngrijorărilor Statelor Unite.

14 afișări
Imaginea articolului Myanmar dezminte informaţiile privind o cooperare nucleară cu Coreea de Nord

Myanmar dezminte informaţiile privind o cooperare nucleară cu Coreea de Nord (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceste informaţii sunt acuzaţii fără fundament, care sunt motivate politic", a declarat Ministerul Afacerilor Externe.

Spectrul unei cooperări nucleare între cele două ţări a fost evocat din nou, în urmă cu o săptămână, de un senator american, care şi-a anulat o vizită în Myanmar după ce a aflat despre un documentar al televiziunii Democratic Voice of Burma (DVB), cu sediul în Norvegia.

Reportajul cita un ofiţer transfug al armatei birmane şi "documente strict secrete" care menţionau un program nuclear între Myanmar şi Coreea de Nord.

Aceste informaţii "nu sunt fiabile, sunt false şi incorecte", a adăugat ministerul, atribuindu-le unor "persoane şi instituţii media care vor să facă rău ţării".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici