Nava nord-coreeană blocată în Panama a pornit spre Cuba

Nava nord-coreeană reţinută în Panama de la jumătatea lui 2013, după ce a fost interceptată cu arme cubaneze nedeclarate, a pornit sâmbătă spre Cuba, cu 32 de membri ai echipajului la bord, a anunţat Guvernul panamez, citat de AFP.

373 afișări
Imaginea articolului Nava nord-coreeană blocată în Panama a pornit spre Cuba

Nava nord-coreeană blocată în Panama a pornit spre Cuba (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nava Chong Chon Gang, care naviga sub pavilion nord-coreean, a pornit la ora locală 08.30 (15.30, ora României) din portul Colon (nord) spre Cuba, cu 32 de membri ai echipajului la bord", a anunţat într-un comunicat Ministerul panamez de Externe.

Nava a fost autorizată să părăsească Panama săptămâna trecută, după ce Coreea de Nord a plătit o amendă de aproximativ 700.000 de dolari.

La 10 iulie 2013, nava Chong Chon Gang, venind dinspre Cuba, a fost abordată la intrarea în Canalul Panama şi s-au descoperit la bord 25 de containere în care se afla material militar, ascuns sub mai multe tone de saci cu zahăr brun. Cei 35 de membri ai echipajului au fost încarceraţi.

Havana şi Phenianul au anunţat concomitent că este vorba despre "240 de tone de arme defensive, depăşite moral, fabricate toate la mijlocul secolului trecut şi care urmau să fie reparate" în Coreea de Nord, pentru a fi reexpediate, ulterior, pe insula comunistă.

Însă, potrivit autorităţilor panameze, era vorba despre armament pentru avioane de tip MIG-21, lansatoare antirachetă şi vehicule militare.

La 28 ianuarie, 32 dintre cei 35 de membri ai echipajului au fost eliberaţi de către autorităţile panameze. Doar căpitanul, un ofiţer şi secretarul politic, prezenţi la bord la abordarea navei, sunt daţi în judecată pentru trafic de arme.

Autorităţile panameze au solicitat ONU să trimită o misiune care să stabilească dacă această încărcătură a încălcat embargoul impus Coreei de Nord de către Naţiunile Unite în domeniul armamentului.

Justiţia panameză a anunţat că cei 200.000 de saci de la bord vor fi scoşi la licitaţie, dar nu a furnizat vreun detaliu cu privire la ceea ce se va întâmpla cu armamentul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici