Nicolae Timofti a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Nicolae Timofti a depus vineri jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, devenind oficial şef al statului, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

743 afișări
Imaginea articolului Nicolae Timofti a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Nicolae Timofti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova", a spus Timofti, care a devenit astfel, oficial, preşedintele ţării. După depunerea jurământului, la Palat a fost intonat imnul Republicii Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

"Trăim împreună în acelaşi stat, trebuie să ne respectăm reciproc. Doar aşa avem şansa să ne dezvoltăm şi să intrăm în marea familie a democraţiilor prospere. Ca preşedinte voi promova toleranţa şi respectul", a afirmat Timofti, în discursul său.

"Este o zi în care, după o lungă perioadă de incertitudine, Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare, în care Republica Moldova trebuie să avanseze. Sunt sigur că va avansa în parcursul său european, pentru a oferi cetăţenilor o viaţă prosperă", a adăugat el.

"Republica Moldova a ales o cale de devoltare corectă şi nimic nu trebuie să ne sperie. Am încredere în forţele de proprii, în actuala echipă de guvernare, în toţi cetăţenii", a continuat noul preşedinte.

Magistratul Nicolae Timofti a fost votat la 16 martie de Parlamentul de la Chişinău în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Timofti, până în prezent preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost ales cu votul a 62 de deputaţi, în condiţiile în care avea nevoie de voturile a 61 din totalul de 101 membri ai Parlamentului moldovean.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici