Noi atacuri americane contra Statului Islamic

Forţele americane au efectuat noi atacuri aeriene în nordul Irakului, vineri, contra Statului Islamic (SI), care au permis "eliminarea unor terorişti", a anunţat Pentagonul.

500 afișări
Imaginea articolului Noi atacuri americane contra Statului Islamic

Noi atacuri americane contra Statului Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În jurul orei 14.00 GMT (17.00, ora României), un atac, efectuat cu un avion fără pilot, a "eliminat terorişti" care manevrau un mortier. Apoi, la 15.20 GMT (17.20, ora României), patru avioane de vânătoare au lansat opt bombe care au neutralizat un convoi şi un mortier în apropiere de Erbil, capitala Kurdistanului Irakian, a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

Cu câteva ore mai devreme, două avioane de vânătoare au lansat bombe de 250 de kilograme asupra unui obiectiv al artileriei mobile a SI ce a vizat forţe kurde la Erbil şi ameninţa personalul american.

Este pentru prima dată când Statele Unite se implică în Irak de la retragerea trupelor americane, în 2011.

Preşedintele american Barack Obama a autorizat aceste atacuri joi seara, pentru a evita un "genocid" şi a stopa avansul extremiştilor sunniţi, care ameninţă minorităţile creştine şi Yezidi.

Casa Albă a precizat că preşedintele american nu a stabilit un termen pentru încheierea acestei operaţiuni militare, dar a repetat că Statele Unite exclud să trimită trupe la sol şi să se angajeze într-un "conflict militar prelungit".

Şeful armatei irakiene, Babaker Zebari, a apreciat că acest sprijin aerian va conduce rapid la "schimbări enorme pe teren".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici