NOUA LISTĂ cu persoane şi entităţi sancţionate în criza ucraineană

Sancţiunile adoptate de UE împotriva a 19 persoane din Ucraina şi Rusia şi nouă entităţi, au intrat în vigoare luni, odată cu publicarea acestei liste în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

1109 afișări
Imaginea articolului NOUA LISTĂ cu persoane şi entităţi sancţionate în criza ucraineană

NOUA LISTĂ cu persoane şi entităţi sancţionate în criza ucraineană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La 9 februarie, aplicarea acestor sancţiuni a fost amânată cu o săptămână din cauza negocierilor privind criza din Ucraina.

Sancţiunile au intrat în vigoare luni, imediat după publicarea listei pe site-ul Jurnalului Oficial al UE.

O întâlnire a miniştrilor europeni de Externe a avut loc la 29 ianuarie la Bruxelles, după bombardamentul din oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu aproximativ 30 de persoane. Lista cu noile persoane şi entităţi sancţionate a fost decisă după această întâlnire.

LISTA PERSOANELOR SANCŢIONATE DE UE

Printre persoanele sancţionate se numără patru lideri ai unor grupări armate care luptă în estul Ucrainei, nouă oficiali din cadrul republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk, precum şi cinci oficiali ruşi. Printre aceştia din urmă se află doi oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului rus al Apărării, implicaţi în sprijinirea desfăşurarea de trupe ruseşti în Ucraina. Aceştia sunt Anatoli Antonov, ministru adjunct, şi Arkadi Bahin, prim-adjunct al ministrului Apărării.

Pe listă figurează, de asemenea, Andrei Kartapolov, director al Departamentului de Operaţii Principale şi şef adjunct al Statului Major al forţelor armate ruse, implicat în mod activ în elaborarea şi punerea în aplicare a campaniei militare a forţelor ruseşti în Ucraina, precum şi doi membri ai Dumei de Stat.

Printre entităţile incluse pe noua listă se află opt grupări armate separatiste şi Mişcarea publică Novorossiia (Mişcarea Noua Rusie), înfiinţată în noiembrie 2014 în Rusia şi condusă de ofiţerul Igor Strelkov (identificat drept membru al personalului Direcţiei principale de informaţii a Statului Major al forţelor armate ale Federaţiei Ruse).

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici