O cobră veninoasă care a scăpat din Bronx Zoo a devenit o celebritate în New York

O cobră egipteană veninoasă care a scăpat, în urmă cu patru zile, din Bronx Zoo, a devenit o mică celebritate la New York, fotoreporteri înarmaţi cu camere au petrecut, marţi, ore în şir căutând şarpele în apropierea grădinii zoologice, relatează The Independent.

236 afișări
Imaginea articolului O cobră veninoasă care a scăpat din Bronx Zoo a devenit o celebritate în New York

O cobră veninoasă care a scăpat din Bronx Zoo a devenit o celebritate în New York (Imagine: www.livescience.com)

Locuitorii New York-ului au un motiv în plus să se simtă stresaţi după ce cobra egipteană - printre cele mai veninoase creaturi din lume - a scăpat din grădina zoologică din Bronx.

Reptila - care poate ucide un om în doar 15 minute, iar un elefant în aproximativ trei ore - a scăpat din grădina zoologică din Bronx în timpul zilei de vineri. Oficialii grădinii zoologice au spus că şarpele este un mascul ajuns la adolescenţă, măsurând aproximativ o jumătate de metru şi că este improbabil să se fi depărtat foarte mult de "casă". Zoo-ul a închis, de asemenea, locuinţele celorlalte reptile, până la găsirea cobrei.

Directorul grădinii zoologice a spus că, pentru a înţelege situaţia, trebuie înţeleşi şerpii. El a explicat că reptila, asemănătoare cu cea despre care se spune că a fost folosită de Cleopatra pentru a se sinucide, s-a ascuns, cel mai probabil, într-un spaţiu închis, unde se simte în siguranţă.

Oficialul a mai spus că, odată ce i se va face foame sau sete, cobra va începe să dea târcoale clădirii grădinii zoologice, moment oportun pentru a o prinde.

El a subliniat că natura retrasă a cobrei nu o face un pericol major pentru public şi că vremea rece din New York, unde au fost anunţate minus două grade Celsius, va împiedica reptila să se aventureze în spaţii deschise.

Şarpele a ajuns, însă, o mică celebritate în metropola americană, unde a fost numit "Cobra-dini" de către tabloide.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici