O organizaţie care are legături cu Al-Qaida revendică atacurile de la Toulouse

O grupare care are legături cu organizaţia Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) a revendicat, într-un comunicat postat pe Internet joi, atacurile armate de la Toulouse şi a cerut Franţei să-şi reexamineze politica "ostilă" faţă de musulmani.

131 afișări
Imaginea articolului O organizaţie care are legături cu Al-Qaida revendică atacurile de la Toulouse

O organizaţie care are legături cu Al-Qaida revendică atacurile de la Toulouse (Imagine: Mediafax foto)

Textul, semnat de organizaţia "Jund al-Khilafah" (soldaţii Califatului), care a revendicat în trecut atacuri în Afganistan şi Kazahstan, a fost publicat pe site-ul Shamikh, care difuzează în general comunicatele Al-Qaida.

Mohamed Merah, tânărul francez suspectat că a comis atacurile armate din sud-vestul Franţei, a revendicat anterior în numele Al-Qaida asasinarea a trei militari şi a patru evrei, între care trei copii, începând cu 11 martie, la Toulouse şi Montauban.

El a fost ucis joi cu un glonţ în cap, de unitatea de elită a poliţiei franceze, care a luat cu asalt apartamentul în care acesta era încercuit de miercuri dimineaţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici