Obama susţine că mai are de petrecut cinci ani la Casa Albă

Preşedintele american Barack Obama a declarat că îi mai rămân cinci ani de petrecut la Casa Albă, omiţând să spună că, pentru aceasta, este nevoie ca mai întâi să fie reales, într-un interviu consacrat imigraţiei, difuzat de un post de radio american în limba spaniolă.

303 afișări
Imaginea articolului Obama susţine că mai are de petrecut cinci ani la Casa Albă

Barack Obama (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Întrebat de Eddie Sotelo, un animator popular al postului de radio, despre incapacitatea sa de a adopta reforma imigraţiei pe care a promis-o în campania electorală din 2008, Obama a subliniat că mandatul său la "preşedinţie nu s-a încheiat".

"Mai am încă cinci ani. Vom ajunge şi acolo", a răspuns el în acest interviu înregistrat marţi, al cărui rezumat a fost prezentat joi.

Obama, care se află în ultimul an al mandatului obţinut în noimebrie 2008, va candida pentru un nou mandat de patru ani la Casa Albă în noiembrie.

Reforma sa a imigraţiei a eşuat în Congres, în cursul primilor doi ani de mandat.

O lege care ar fi permis persoanelor sosite ilegal pe teritoriul Statelor Unite în copilărie să primească în anumite condiţii cetăţenia americană, cunoscută ca "DREAM Act", a fost blocată de Senat în decembrie 2010, după ce a fost adoptată de Camera Reprezentanţilor.

Victoria lui Obama în 2008 a fost atribuită în special mobilizării minorităţilor în favoarea sa. Două treimi dintre hispanici, comunitatea cu rata de creştere cea mai rapidă dinn Statele Unite, au votat pentru el.

Conştient de faptul că eşecul reformei imigraţiei ar putea să îl afecteze în alegerile din noiembrie, Obama şi democraţii şi-au multiplicat apelurile către baza sa din comunitatea hispanică, prezentându-i ca responsabili de acest eşec pe republicani.

Cât priveşte reforma imigraţiei, "nu mi-aş fi ţinut promisiunea dacă nu aş fi încercat. Dar, până la urmă (...), trăim într-o democraţie. Nu trăim într-o monarhie, eu nu sunt rege, sunt preşedinte. Şi nu pot să aplic decât legile adoptate de Congres", dominat parţial de către republicani, a pledat Obama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici