Obama şi Romney se vor confrunta în ultima dezbatere televizată, pe tema politicii externe

Cei doi candidaţi la Casa Albă participă, luni seara, în Florida (sud-est) la ultima dezbatere consacrată politicii externe, fiecare sperând să obţină un uşor avantaj în faţa celuilalt în sondajele care îi prezintă cot la cot cu 15 zile înaintea alegerilor.

227 afișări
Imaginea articolului Obama şi Romney se vor confrunta în ultima dezbatere televizată, pe tema politicii externe

Obama şi Romney se vor confrunta în ultima dezbatere televizată, pe tema politicii externe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei doi bărbaţi se vor întâlni luni seara într-o universitate din Boca Raton (Florida) pentru a treia confruntare a lunii. Preşedintele a ratat prima dezbatere din 3 octombrie, după care a revenit marţi, în cadrul celei de-a doua.

Politica externă, spre deosebire de economie, nu este considerată un factor decisiv în opţiunea alegătorilor american, cu excepţia unor situaţii grave, aşa cum a aflat Jimmy Carter în 1980, în timpul crizei din Iran. George W. Bush, în 2004, a profitat, dimpotrivă, de efectul de coalizare din perioada războiului din Irak.

Obama va trebui să sublinieze că şi-a respectat promisiunile emblematice cum ar fi retragerea din Irak şi tranziţia în Afganistan şi că a obţinut succese în faţa Al-Qaida.

Moartea lui Osama ben Laden în mai 2011 a înnăbuşit în faşă reproşurile tradiţionale pe care republicanii le fac democraţilor, respectiv pasivitatea acestora în ceea ce priveşte securitatea.

De la începutul campaniei, Romney încearcă să pună la îndoială strategia administraţiei democraate în special în dosarul iranian. Această dezbatere ar putea cunoaşte o evoluţie de ultim moment, cu un acord de principiu, potrivit New York Times, al Iranului de a desfăşura negocieri directe cu Statele Unite pe tema programului său nuclear. Informaţiile au fost însă dezminţite de Washington şi Teheran.

Romney, care îl acuză pe Obama că a "abandonat" Israelul, îi reproşează acestuia şi lipsa de acţiune în privinţa Siriei. Strategia lui Obama în Orientul Mijlociu este "pe cale să se prăbuşească sub ochii noştri", a declarat el la 16 octombrie.

Romney încearcă în special să îl pună în dificultate pe preşedintele în exerciţiu cu privire la gestionarea atacului din 11 septembrie de la Benghazi (Libia), soldat cu moartea ambasadorului american. Candidatul republican ar trebui să revină la acest subiect după ce l-a acuzat pe Obama că a întârziat în a califica acest atentat drept "terorist".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici